Cum să elimini pâinea din alimentaţie, chiar dacă ţi se pare imposibil

| |

Până de curând, eram bine setat pe ideea de “pâinea noastră cea de toate zilele,” pe faptul că nu se poate masă fără pâine, că nu mă satur dacă nu mănânc pâine, că mâncarea nu are gust fără sau pur şi simplu că nu se poate fără pâine.

Dimineaţa, îmi întindeam diferite chestii pe 4 felii de pâine, la micul dejun: altfel nu mă săturam. La prânz, aveam “porţie” de 4 felii, dar treceam peste dacă aveam mâncare cu sos sau vreo salată, caz în care rădeam liniştit o juma’ de pâine. Seara mai dispăreau vreo 4 felii în funcţie de ce mâncam.

Consumam, convins că nu se poate altfel, cam o pâine pe zi. Bine, nu eram absurd să mănânc pâine cu cartofi, paste sau orez (ştiu cazuri nenumărate), dar totuşi… surprinzător (sau nu), am ajuns să cântăresc 106 kilograme.

Într-un asemenea moment, realizând că te autodistrugi, începi să îţi pui întrebări. “Dar dacă <<pâinea noastră cea de toate zilele>> nu e o necesitate? Dar dacă se poate şi fără?”

Mi-am pus eu întrebările astea fără sens o lungă perioadă de timp, fără să fac nimic. Am fost diagnosticat cu ficat gras şi mi-am dat seama că acela a fost semnalul de alarmă.

[quads id=3]

Am început să iau măsuri. Am început să citesc etichetele de la pâine. Surpinzător, majoritatea nu sunt făcute doar din făina, drojdie şi apă.

Surprinzător, sunt multe rânduri de ingrediente total absurde: agenţi de afânare, agenţi de îngroşare, conservanţi şi alte porcării.

Pâinea noastră cea de toate zilele a “evoluat” într-o mică bombă de (şi mai multă) nesănătate. Era momenul să elimin pâinea din alimentaţia mea, sau măcar să încerc şi să mă conving că nu se poate fără!

Iată ce am făcut şi ce puteţi încerca şi voi să faceţi pentru a elimina pâinea din alimentaţie, chiar dacă vi se pare imposibil:

1. Nu eliminaţi pâinea din alimentaţie. Paradoxal, treaba asta probabil psihologică, funcţionează de minune. Dacă de la o pâine întreagă consumată la masă treci direct la zero pâine, îţi va fi dificil.

[quads id=4]

Eşti obişnuit să mănânci într-un anumit fel şi noi suntem creaturi care se dezobişnuiesc greu (dar mult mai repede decât v-aţi aştepta).

Eu am început să reduc treptat pâinea: doar două felii în loc de patru la micul dejun. O porţie fixă la prânz, la fel şi seara. La finalul zilei, consumam deja doar jumătate din cât mâncam de obicei. Şi nu eram nici leşinat de foame, nici complet lipsit de energie.

Sfat util: găsiţi lucruri care nu necesită pâine, pe care sunteţi obişnuiţi să le mâncaţi fără. Cereale dimineaţa, de exemplu (atenţie la zahăr!), cartofi şi paste şi orez în restul zilei. Tot carbohidraţi, da, tot nesănătos, dar noi acum trebuie să eliminăm un aliment, iar începutul este greu oricum.

2. Continuaţi să reduceţi şi experimentaţi.

Aveţi răbdare şi nu grăbiţi procesul: nu tăiaţi jumătate din cantitate în prima zi şi încă jumătate în a doua. Continuaţi o săptămană, poate chiar două, să mâncaţi noile cantităţi, să vă obişnuiţi cu ideea, să vedeţi că se poate. Reducerile următoare vor veni natural.

La un moment dat, veţi spune, uitându-vă la un fel de mâncare: “Ia să văd dacă pot să mănânc fără pâine”. Veţi fi surprinşi să vedeţi că se poate!

[quads id=5]

3. Nu vă panicaţi în faţa mâncărurilor dificile: eu, personal, nu credeam că este posibil să mănănc o clasică salată de roşii fără pâine.

Nu credeam că este posibil să nu mănânc ciorba fără pâine… până când am încercat. Orice este posibil, dacă eşti pregătit mental pentru asta şi dacă îţî doreşti cu adevărat să încerci.

Partea bună? Mâncarea nu are alt gust, nu trebuie să mănânci mult mai mult pentru a compensa lipsa pâinii şi chiar te vei simţi mai bine.

4. Nu eliminaţi complet pâinea! Da, parcă am mai zis treaba asta, şi o repet: scopul, în majoritatea cazurilor, nu este să elimini, de fapt, pâinea, ci să nu mănânci pâine decât ca suport pentru anumite feluri de mâncare.

Pâinea îşi are şi ea rolul ei şi atâta timp cât nu sunteţi inoleranţi la gluten, nu are niciun rost să o puneţi pe lista neagră.

[quads id=6]

Eu personal, când am o mâncare cu un sos delicios, tot folosesc pâine pentru a “prinde” ultimele picături: dar în general o jumătate de felie este suficientă.

Îmi fac în continuare sandwich-uri, salata de vinete mi-o întind pe pâine şi tot aşa. Dar, per total, consum cu 90% mai puţină pâine decât consumam acum un an. Şi am 77 de kilograme.

5. Mâncaţi pâine bună: avantajul în a avea o etichetă cu ingrediente pe toate produsele este tocmai acela că poţi găsi pâinea cea mai naturală.

Recomand pâine din făină integrală, neagră, cu seminţe – cum vreţi ca să vă placă – dar care să nu aibă decât ingrediente de bază.

Fără conservanţi, agenţi de îngroşare, afânare şi ce tâmpenii or mai pune prin pâine. Nu este mai scumpă decât pâinea cu “prostii” şi este mult mai sănătoasă!

Ideea este, după părerea mea, că ar trebui să învăţăm să mâncăm pâine cu moderaţie. România consumă pâine în exces şi reţin că citisem un studiu recent care ne punea, în Europa, pe locul întâi la consumul de pâine.

Ne lipseşte educaţia în această privinţă şi avem, din păcate, părinţi şi bunici crescuţi în alte timpuri, când nu aveai atâtea alternative şi trebuia să-ţi umfli burta cu ceva. Timpurile se schimbă şi ar trebui să ne schimbăm şi noi odată cu ele, mai ales dacă este în interesul nostru.

Previous

De câţi bani are nevoie un student, pe lună, pentru un trai decent?

Care este cea mai bună înghețată din România?

Next

12 thoughts on “Cum să elimini pâinea din alimentaţie, chiar dacă ţi se pare imposibil”

  1. nici eu nu elimin painea. De fapt, piinea e un aliment ieftin, din cele mai ieftine, rezista cateva zile in casa, se poate combina alimentar cu orice etc.

    O piine integrala e mai satioasa – asa ca folosesc tarate si faina neagra sau cereale. Practic ajung sa mananc mai putina.

    Noi consumam 2 piini pe sapt. adica aprox. 1 kg. Imi fac tartinele pt munca, dar si la supa crema, si deseori seara cand e f. cald nu gatesc asa ca iar tartine. Alimentele consistente le consum fara piine (carne, linte, fasole etc.) . Salatele iar le consum fara piine.

    Reply
  2. mi-am luat de curand masina de paine, dupa ce vreo cateva luni m-am chinuit cu coptul la cuptor si de multe ori tot am ajuns sa cumpar pt ca nu ma organizam excelent de fiecare data si ajungeam in ziua in care aveam programata o mancare care presupunea paine si eu n-aveam asa ca mergeam sa cumpar;
    painea de calitatea e scumpa, in apropiere de serviciul sotului e un magazin-brutarie unde fac paine “de fitze” sa ii zic asa, prin metode traditionale, cu maia, copta pe piatra la cuptor de lemne, o bunatate dar si 8-9 euro kg (!), evident ca nu imi permit sa mananc din asta in fiecare zi, asa ca pe masa ateriza si paine din comert care nu de putine ori era semicongelata (cca 80% din productia de paine in Be e semipreparata in “uzine” si cumparata de brutarii care doar o coc in cuptoare electrice, si mare parte vine chiar din Polonia – am vazut un documentar cum ca au ajuns la arta de a face painea ca sa raspunda gusturilor clientilor belji) in conditiile astea am decis ca e mai ok sa imi fac singurica painea – eu o fac din faina integrala 100% si zau ca dupa un sandvis cu paine din
    asta nu mai ai nevoie de nimic, e foarte satioasa
    – in functie de meniul de acasa si cel de la munca (sandvisuri, humus etc) fac cam 1-2 paini pe saptamana, si e mai mult decat suficient pt 2 persoane active, ramane din belsug si pentru ratustele de pe lac :)

    Reply
    • Si noi am avut o perioada foarte lunga in care am mancat paine facuta exclusiv in casa, la cuptor, si era perfecta. Dar a venit bebe, timpul s-a restrans si mai mult si am trecut, din nou, la cea din comert. Abia acum mi-ai reamintit de masina de facut paine, care imi pare o achizitie necesara in momentul de fata.

      Reply
  3. wowowow, 8 euro piine cu maia? de buna e buna, ca doar am facut timp de 2 ani, si ami ales rezista (nu mucegaieste ca celelalte). la iarna ma apuc de experimentat si adaptat retetele de maia la masina.

    Eu reusesc sa organizez facutul piinii traditional doar cand stau acasa,adica doar in weekend, dar de cand a venit primavara stam prin parcuri/gradina asa ca no more time for bread, lady. Masina ma salveaza, am uitat sa iau: am pus seara la 22 de facut piine; ma trezesc dimineata si vad ca s-a terminat: am pus sa fac si plecat la job. Parfum, fata de perioada cand faceam piinea ad labam.

    Reply
    • da da, aia integrala, din faina bio atat e, dar nu poti cumpara o paine ca sunt imense, asa ca ti se taie din ea o bucata, pot avea 350 de gr sau 1 kg de care vrei; aia din faina alba e cea mai ieftina vreo 4-5 euro kg; au diferite specialitati…si cu masline cu rosii uscate cu seminte etc. asa ca la preturile astea imi fac eu, de 8 euro mananc paine 1 luna :))))

      Reply
    • Da, bine ca publica astfel de studii, fiindca sunt multi care nu sunt constienti de cat de nociva este majoritatea painii din comert. Noua ne este din ce in ce mai greu sa gasim paine curata…

      Reply
  4. Intre timp am gasit o brutarie care face piinea pe loc dar e scumpa rau(alte brutarii aduc aluatul din Polonia/Cehia/Romania si o coc ei pe loc…) asa ca pentru cine mananca piine si nu poate renunta, solutia cea mai facila este sa o faca. Mi-am adus aminte cum in Bucuresti, unde stateam in Titan aveam una fix in drum de la mine pana la o prietena si treceam pe sos. Morarilor si cum o vizitam de 2 ori pe saptamana in vizita, ma opream si luam 2 piini mari, uneori din alea impletite(era mai scumpa), si ii duceam si ei una :), si stateam si la coada ca lumea stia ora la care scot piinea proaspata.
    Tii, ce vremuri.

    Intreaba si tu intre vecine, sigur vei gasi pe cineva sa faca si sa ii comanzi 2 piini pe saptamana; fain e sa cauti si un taran de unde sa iei un sac de faina, proaspat macinat (eu consum cam 3-4-5kg de faina pe luna, daca nu m-ar costa mai mult trasportul decat valoarea ei, mi-as aduce din Ro ca gustul piinii din faina proaspat macinata nu are egal) . Eu mi-am dat un pic interesul si gasii varianta de comandat la o romanca, aici. Si am mai gasit si de unde comanda torturi si prajituri, mi-am gasit si surse de legume, fructe, am mai inceput sa studiez si plantele din flora spontana consumabile etc. – si e minunat sa vedem cate valori are Romania, doar nu stim noi sa apreciem; ne-a lenevit supermarketul asta….

    Reply
  5. Tot nu-i nimic clar.De unde putem procura o paine sanatoasa care sa contina cele 4 ingrediente:faina integrala,apa drojdie si sare cat mai putina?

    Reply
  6. In toate supermarketurile mari se poate gasi painea , probabil si in cele mici. Marcile locale depind de la oras la oras, dar de exemplu (unul mai scump, e drept), Savoria are in oferta o astfel de paine.

    Reply

Leave a Comment