Cum am petrecut o lună în Valencia – costuri, atracţii, păreri

Din 2015 încoace am avut ocazia, graţie în special faptului că îmi câştig existenţa exclusiv online, să petrec, împreună cu familia, câte o lună în altă ţară. În 2015 am petrecut o lună de excepţie cu trenul prin Europa, urmată în 2016 de o lună petrecută la Budapesta.

Fiindcă ne place enorm Budapesta, în 2017 am repetat experienţa şi am mai petrecut o lună acolo – despre care nu am mai apucat să scriu pe blog, dar revin acum în 2018 căci ne-am hotărât să încercăm ceva nou.

Fiind fani ai vremii calde şi a mării, având în vedere că urma să plecăm în luna mai, am ales Spania, fiind una dintre cele mai călduroase opţiuni în Europa în acea perioadă. Valencia, mai exact. Şi am petrecut o lună acolo, despre care voi vorbi astăzi în acest articol.

Va fi un articol lung despre cum m-am simţit eu locuind în Valencia, dar vom vorbi şi despre costuri, atracţii şi alte lucruri generale. Haideţi să începem!

De ce Valencia?

Adevărul este că am ales acest oraş în principal datorită orarului de zbor, oricât de stupid ar suna. Voiam Spania – asta era clar, fiidcă voiam vreme bună şi soare, iar Valencia era singurul oraş cu orar de zbor care nu necesita fie plecatul la ore prea matinale, fie întoarcerea la ore mult prea târzii.

Ştiam puţine lucruri despre oraş în sine, dar în ziua de astăzi nu este greu să te documentezi rapid si usor. Mi-a plăcut ce am citit, văzut şi auzit. Un oraş mare şi frumos, dar şi mai ieftin decât celebra Barcelona.

Departe de potenţiale conflicte legate de independenţa Cataluniei, cu plajă în oraş, cu un parc superb lung de 9 kilometri şi tot aşa… plus că aveam să ne bucurăm de un mai călduros, plin de soare! Cum să nu ne placă?

Ei bine, surpriza noastră cea mai mare a fost legată de vreme. În ţară, lumea se plângea de cald la 30 de grade, în timp ce în Valencia rar ajungea temperatura la 27 de grade în miezul zilei.

A stat constant pe la 22 de grade, dar deseori bătea un vânt rece şi neplăcut. Nu mă aşteptam la asta şi n-am prins decât câteva zile de mers la plajă, apa mării fiind încă destul de rece pentru a înota – deşi spre sfârşitul şederii noastre parcă se încălzise şi deja erau mult mai mulţi curajoşi care înotau.

Deci… unde am stat?

Ca mai de fiecare dată când plecăm în călatorii, am ales AirBnb pentru a ne găsi locuinţa. Astfel, cu ajutorul acestui site, am găsit un apartament cu 3 camere şi 2 băi, extrem de mare (80 m2) şi la doar câteva minute de mers pe jos de centrul Valenciei (în capătul străzii erau celebrele Torres de Quart, de exemplu).

Totul, sub preţul unei camere de hotel. Super ofertă, cum s-ar zice!

Ca întotdeauna, am citit review-urile şi am ales un super host de pe site (nu am merge niciodată într-o locaţie cu review-uri proaste sau fără) şi am avut din nou o experienţă extrem de plăcută.

Doamna care deţinea apartamentul nu vorbea strop de engleză (iar eu doar un strop de spaniolă), şi totuşi ne-am înţeles de minune.

Apartamentul în sine era complet echipat, frumos şi comfortabil şi, chiar dacă nu foarte modern, ne-am simţit extrem de bine acolo.

Plus că gazda noastră, care locuia într-un apartament învecinat, a fost foarte atentă cu noi şi ne-a adus în câteva ocazii din mâncarea tradiţională gătită pentru familia ei. A fost o experienţă extrem de plăcută, iar locaţia premium a apartamentului făcea oricum toţi banii.

Ce am văzut?

Având în vedere că am petrecut o lună în Valencia, pot spune că am văzut cam tot ce era de văzut în oraş, mai puţin locurile care erau foarte departe de zona centrală (cum ar fi, de exemplu, muzeul figurinelor pentru celebrele fallas – undeva în afara oraşului).

Ca să fiu sincer, nu sunt extrem de multe atracţii în Valencia, dar cel puţin o parte dintre cele oferite sunt de-a dreptul spectaculoase. Nu voi reuşi să acopăr în acest articol tot ce e de văzut, dar principalele lucruri ar fi:

Oraşul Ştiinţelor şi Artelor (Ciudad de las Artes y las Ciencias)

Probabil acesta este adevărata atracţie iconică a Valenciei şi mergi degeaba acolo dacă nu vizitezi această impresionantă serie de clădiri uriaşe, futuriste şi de-a dreptul încântătoare.

Este pe bună dreptate principala atracţie: reţin cum am simţit, pur şi simplu, o bucurie inexplicabilă, o satisfacţie enormă când am ajuns acolo pentru prima dată. Pur şi simplu ţi se umple sufletul de fericire când eşti acolo.

Este suficient doar să te plimbi şi să admiri arhitectura şi împrejurimile, dar dacă ai mai mult timp la dispozitie, poţi petrece câteva ore bune în Oceanografic, Muzeul de Ştiinţe, Hemisferic (un impresionant cinematograf) sau Palatul Artelor. O plimbare prin Umbracle este gratuită şi oferă vederi impresionante asupra întreguilui anslamblu.

Dacă mergi în Valencia şi nu poţi vedea decât un singur lucru, aici trebuie să vii. Este pur şi simplu din altă lume – dar pregăteşte câteva ore bune, chiar o zi întreagă – dacă vrei să intri în clădiri.

Oceanografic

Cel mai mare acvariu din Europa, este singura atracţie din Oraşul Ştiinţelor şi Artelor pe care am vizitat-o. Plănuiam să vedem şi Muzeul de Ştiinţe, dar eu am fost parţial dezamăgit de Oceanografic şi după nişte extra documentări, am tras concluzia că la fel aş fi şi cu Muzeul acesta.

Sigur, Oceanograficul este uriaş şi impresionant, dar când mergi la copacul lăudat, te aştepţi la ceva sublim iar aici n-a fost nici pe departe cazul de aşa ceva. Parţiala mea dezamăgire poate fi datorată faptului că am mai văzut lucruri similare la preţuri mult mai mici în Munchen sau Budapesta…

De exemplu, am ajuns la timp pentru a vedea spectacolul delfinilor (gratuit, de altfel), care a fost însă exact varianta gratuită a unui spectacol complet.

S-a vorbit mult despre delifini, s-a pus muzică, au fost filmaţi copiii prezenţi la spectacol şi încurajaţi să danseze pentru marele ecran, dar spectacolul în sine a fost o dezamăgire cruntă: au făcut câteva tumbe delfinii şi cam gata.

Îmi aduc aminte că îi tot ziceam băieţelului meu: dacă îţi place asta, stai să vezi ce cascadorii urmează! N-au fost să fie şi totul s-a terminat prematur.

Din fericire, băieţelul meu a fost pentru prima dată la un astfel de spectacol şi a fost încântat. De aici părerea mea că impresia generală depinde foarte mult de câte alte locuri similare ai văzut până acum…

Biletele sunt destul de scumpe: 30 de euro per adult şi 22.30 euro pentru un copil, iar cozile sunt destul de mari, dar poţi cumpăra bilete online, ceea ce îţi salvează mult timp.

IMPORTANT: O sugestie pentru cei care citesc înainte de a cumpăra bilet: abia după ce am fost acolo, am văzut că sunt în supermarketurile lor diverse pacheţele de biscuiţi care oferă bilet gratis pentru un copil la Oceanografic.

Biscuţii aceştia i-am văzut în supermarketurile Consum, Mercadona şi Carrefour – e posibil să fie şi în altele. Un pachet costă 2-3 euro, deci oferă o economie frumuşică. Nu am reţinut numele şi nu ştiu dacă mereu există această promoţie, dar nu strică să aruncaţi o privire prin magazine înainte de a cumpăra biletele.

Biscuiţii în sine sunt într-o cutie măricică, uşor de identificat datorită numeroşilor peştişori şi animăluţe acvatice desenate pe ambalaj.

Grădina Zoologică (Valencia Bioparc)

O uriaşă grădină zoologică întinsă pe o suprafaţă de 10 hectare, este extrem de impresionantă, în special datorită faptului că este construită în aşa fel încât animalele să pară în libertate şi nu închise în cuşti.

Astfel, poţi să te plimbi printre animăluţe mai puţin periculoase (noi le-am prins la siesta când am ajuns), poţi lua masa la un pas de antilope şi alte animale… per total, este o experienţă tare plăcută, atât pentru adulţi cât şi pentru cei mici.

Atenţie – atât la zoo, cât şi la Oceanografic nu ai voie să aduci mâncare din afară, iar preţurile la restaurante sau chioşcuri sunt aproape obscene.

Pe noi, de exemplu, prânzul la un restaurant (de poveste, de altfel – poză mai jos) in Oceanografic ne-a adus la 100 de euro pentru 3 persoane. Când am intrat în grădina zoologică, chiar ne-au controlat rucsacurile – ceea ce mi s-a părut extrem de dubios.

Neştiind diainte de regula mâncării, aveam nişte biscuiţiei pentru copil, dar nu au zis nimic de ei. Am mai văzut oameni care dosiseră sandwichuri şi alte ronţăiele, deci nu sunt chiar extrem de stricţi în privinţa asta.

Parcul Turia
O adevărată oază verde ce străbate Valencia, parcul Turia se întinde pe o lungime de 9 kilometri şi este extrem de primitor.

De la locuri de joacă pentru copii, până la terenuri de sport, fântâni, locuri pentru picnic şi mici opere de artă, parcul este perfect pentru o plimbare, mersul cu bicicleta sau alergat – existând piste speciale pentru biciclişti şi pentru joggeri, astfel neexistând riscul de intersectare.

Întregul Oraş al Ştiinţelor şi Artelor se află în acest parc, de exemplu, alături de o altă uriaşă construcţie – Parcul Gulliver, un loc de joacă pentru copii construit în forma celebrului persoanj imaginat de Jonathan Swift.

Frumos şi bine întreţinut, acest parc a fost construit în vechea albie a râului Turia – un râu care avea obiceiul să inunde Valencia. L-am vizitat de nenumărate ori, fiind relativ aproape de el şi chiar am mers în câteva ocazii să fac jogging acolo. Plăcut, frumos, merită vizitat!

Centrul Valenciei
Această zonă oferă o sumedenie de atracţii, de la extrem de populara Piaţă centrală (care pe mine nu m-a impresionat deloc), la frumoasele piaţete: Plaza de la Virgen, Plaza de la Reina, Plaza Redona şi aşa mai departe.

Este o zonă ce trebuie luată la picior, plină de străduţe înguste şi frumoase, cu numeroase secrete şi atracţii după fiecare colţ. Restaurante micuţe, mai mult sau mai puţin cochete şi magazine de suveniruri sunt, evident, omniprezente şi în general putem spune că este locul cel mai activ şi populat din oraş. Şi pe bună dreptate!

Ce am mâncat?

În privinţa mâncării, am ignorat complet dieta (din păcate) pe durata lunii şi rareori am profitat de încăpătoarea şi complet echipata bucătărie pe care o aveam la dispoziţie, optând pentru a mânca la restaurante sau oricum, undeva în oraş.

[quads id=1]

Cu siguranţă cel mai spectaculos a fost restaurantul din Oceanografic, inconjurat de un uriaş acvariu, cu peşti înotând mereu în jurul tău. A fost şi cel mai scump – o masă pentru mine, soţie şi băieţel (au meniu special pentru copii) ajungându-ne la aprope 100 de Euro.

Sincer, mâncarea parcă n-a fost pe atât de bună pe cât ai vrea să fie la preţul acesta, dar a fost un cadou pe care am vrut să ni-l fac şi, până la urmă, nu îmi pare rău de banii cheltuiţi. Dar nici n-aş mai repeta experienţa :)

Trecând peste asta, majoritatea restaurantelor au preţuri mult mai normale şi oferă meniul zilei pentru 10 Euro de persoană (acesta incluzând supă sau aperitiv, fel principal şi desert – poate în unele locuri şi ceva de băut). Un prânz la restaurant te ajunge to la 10 – 15 euro de persoană şi dacă nu alegi meniul zilei, pentru un fel principal, poate desert şi ceva de băut.

Localurile de unde poţi comanda celebrele tapas sunt omniprezente şi ele – practic în orice berărie, local sau restaurant, găseşti ceva de “gustat”. Mie personal nu mi s-au părut ieftine aceste “gustărele” care erau undeva intre 2-4 Euro porţia. Până la urmă, ca să te saturi, ajungeai să plăteşti cam ca la un restaurant – având aici avantajul că exista o varietate mai mare a felurilor mâncate.

Pe lângă tapas, mai exista bocadillos pe care le consider o subdiviziune a celor dintâi. Practic nişte mini-sadwichuri, şi acestea se găsesc peste tot. Noi am încercat o singură dată aceste bocadillos la 100 Montaditos, o binecunoscută reţea din Spania.

Aceştia au, după cum le zice şi numele, un meniu cu 100 de diferite bocadillos, ale căror preţuri variază între 1 şi 3 euro bucata. Dar miercurea şi duminica au zile speciale când totul costă 1 euro. Noi am profitat de o astfel de zi – avantajul faptului că am stat atât de mult acolo – şi deşi a fost o masă bună şi mai ales săţioasă, nu ne-a dat pe spate. Până la urmă, este vorba de sandvişuri şi multă pâine…

[quads id=1]

În fine, ne-am întâlnit de câteva ori cu o familie de bloggeri din America, în care el este originar din Italia şi mare fan al mâncării italiene. Aşa că ne-au dus la nişte restaurante recomandate cu specific italian unde am mâncat, de obicei, pizza. Extrem de bună, într-adevăr – cea mai bună pizza pe care am mâncat-o vreodată. În acelaşi timp scumpă comparativ cu România: 10-14 Euro o pizza – suficientă pentru o persoană (e drept, noi luam două şi împărţeam cu fiul nostru, fiind destul pentru toţi trei. Băiatul are însă 5 ani, deci mânca doar 2-3 felii oricum).

Referitor la mâncare, per total, pot spune că nu am fost prea încântat de aceasta. Spaniolii mănâncă foarte, foarte gras sau cel puţin aşa este mancarea din restaurnate şi, deşi imi place ideea de tapas (câte puţin din diverse feluri), probabil aş ajunge la 120 de kilograme rapid dacă stau acolo. Bine, exagerez un pic fiindcă majoritatea spaniolilor aveau o siluetă de invidiat, deci tre’ sa fie un secret pe undeva…

Dar nu m-a dat prea mult pe spate mâncarea lor, sincer. Poate şi din cauză că nu sunt un mare fan al fructelor de mare, care reprezintă o importantă parte a dietei spaniolilor… dar oricum ar fi, pot zice cu siguranţă că nu voi duce dorul mâncării de acolo.

Cât ne-a costat?

Este uşor paradoxală situaţia cu Valencia, costul vieţii acolo şi cât am cheltuit noi pentru această lună în Spania.

Din start, este evident că, în general, Spania – sau cel puţin Valencia – este mai scumpă decât România. Preţurile din supermarketuri sunt cam la fel, în mare (unele lucruri mai scumpe, altele mai ieftine, dar până la urmă ajungi tot pe-acolo, după părerea mea), dar preţurile din restaurante sunt mult mai mari, precum şi ale chiriilor.

Acum vine paradoxul şi ciudăţenia cea mare: cu toate astea şi cu toate că am avut mereu senzaţia că totul este mai scump în Valencia decat în Ungaria, am cheltuit cam aceeaşi sumă pe care am cheltuit-o anul trecut când am stat o lună în Budapesta.

[quads id=1]

Singura diferenţă majoră este că aici cam tot ce a fost peste, a fost preţul biletelor de avion (cam 400 şi ceva de euro pentru trei persoane). Cu toate astea, am rămas surprins fiindcă senzaţia era că acolo am cheltuit mult mai mult.

Anul acesta, de asemenea, n-am mai ţinut o evidenţă foarte clară a lucrurilor pe care am dat banii, ci doar totalul cheltuielilor. Dacă înainte notam cheltuielile cu mâncarea separat de distracţii/vizite şi alte cheltuieli, anul acesta nu am mai făcut-o. Dar, în total, pentru toate, am cheltuit puţin peste 1,500 de Euro în luna petrecută în Valencia.

Pentru apartament, am plătit 1,423 de Euro pentru o lună. Dacă ar fi fost să facem un contract pe termen lung (1 an), acelaşi apartament ne-ar fi costat cam 600 Euro, dar astea sunt preţurile când vrei ceva pe termen scurt… ba chiar pot spune că apartamentul nostru era printre cele ieftine… şi din start mult sub preţul pe care ar fi trebuit să-l dăm la un hotel pentru ceva similar.

Per total, cu avionul inclus, o lună în Valencia ne-a costat 3,370 de Euro. Dacă am merge a doua oară, costurile ar putea fi ceva mai mici fiindcă nu am revizita locurile deja vizitate – şi am reuşi să scădem şi mai mult costurile dacă am mânca mai puţin în oraş.

Per total, am cheltuit în medie 112 Euro pe zi, pentru întreaga familie, ceea ce nu este rău deloc. Se putea mult mai bine? Cu siguranţă, mereu este loc de mai bine!

În concluzie, cum este Valencia?
Oraşul este extrem de frumos şi primitor. Spaniolii sunt mereu relaxaţi, veseli, sociabili şi foarte politicoşi. Ca atmosferă, totul pare a fi mereu în zi de sărbătoare şi n-ai zice că cineva în întreg oraşul ăla are vreo problemă acasă sau la muncă, sau oriunde…

Fără să exagerez vreun pic, deseori se întâmpla să trecem pe lângă un mic grup de bătrânei ieşiţi la plimbare, cântând şi simţindu-se bine, sprinteni şi vioi deşi păreau să aibă bine peste 70 de anişori…

Reţin că imediat ce am plecat din aeroport spre apartamentul nostru, am văzut palmierii pe marginea drumului şi nu m-am putut abţine să nu zâmbesc. Pentru mine, lucrul acesta este de vis. Temperatura plăcută şi relativ constantă este din nou un mare bonus. Urăsc iarna, urăsc frigul, urăsc zăpada! Iubesc palmierii şi felul acela unic în care arată oraşele mai calde, cu vegetaţia specifică, cu culorile specifice, cu totul…

Dar cu toate astea, Valencia – şi tind să extind acest lucru pentru întreaga ţară – nu este un loc în care m-aş vedea trăind permanent. Asta pur şi simplu datorită stilului lor de viaţă care nu se pupă deloc cu cel al familiei mele. Dacă ar fi să mergem acolo, ar trebui să ne schimbăm noi mult stilul de viaţă, ceea ce nu prea îmi vine să fac.

Pe toată durata şederii noastre acolo, noi păream a fi mereu în contratimp. Valencia începe să prindă viaţă pe la 9:30 – 10 dimineaţa, dar nu o ţine mult căci pe la 12:30 – 13 începe siesta. Magazinele toate se închid până pe la 4 – 5 după-amiaza, iar străzile sunt pustii. Spaniolii sunt “păsări de noapte” – ies în oraş să cineze atunci când noi ne culcăm şi se trezesc târziu a doua zi.

Pentru nişte persoane tinere sau pentru oricine nu are rutina noastră: trezit dimineaţa la 6, culcat seara la 10, asta n-ar fi o problemă. Dar pentru mine şi pentru familia mea, este o majoră problemă. Practic, noi eram mai mereu afară într-un oraş pustiu cu majoritatea magazinelor închise şi doar cu alţi câţiva turişti rătăciţi pe străzi…

Nu neg, mi-a plăcut mult să ma trezesc dimineaţa şi totul să fie gol. Să merg să alerg în uriaşul parc Turia cu doar câteva suflete pe ici-colo ţinandu-mi companie. Dar, per total, n-a fost aşa de bine încat să spun că aş vrea să mă mut acolo…

Mâncarea lor n-a rezonat cu gusturile mele, clădirile lor nu m-au dat pe spate, preţurile ceva mai mari (comparativ cu Budapesta, de exemplu) nu m-au încântat, nu mi-au plăcut restaurantele lor micuţe şi înghesuite şi multe alte lucruri mărunte… în ciuda faptului că nu au existat dezamăgiri crunte, suma micilor neajunsuri şi păreri personale mă fac pe mine să trag această concluzie: Spania nu este pentru mine.

Dar asta nu înseamnă că, pentru majoritatea oamenilor din lumea asta, Spania n-ar fi o variantă excelentă, poate chiar mai bună decât România. Dar pentru noi, n-a fost aşa. Şi chiar mi-a părut rău de asta, fiindcă aveam mari aşteptări de la Spania şi mi-am dorit din suflet să o iubesc.