Visez de ani de zile, cam de când am devenit blogger profesionist și am conștientizat că un astfel de job mi-ar permite-o, să fiu nomad digital.
Nomadul digital, o “nebunie” care a devenit extrem de populară prin țările vestice și care câștigă constant noi și noi adepți, inclusiv în România, este practic o persoană care călătorește constant în țări străine, muncind online.
Practic, orice job care nu necesită să te afli fizic în același loc în fiecare zi este pretabil pentru nomazi digitali.
Evident, opțiunile ceva mai recente (gen bloggeri, freelanceri, programatori, web developers etc) sunt mai ușoare de transformat în joburi pe care să le poți face oriunde-n lume, dar până la urmă cu puțină perseverență, cam oricine poate deveni un nomad digital.
Pasul acela inițial, însă, este cel mai greu de făcut. După cum vă ziceam, eu visez sa fiu nomad digital de vreo 8 ani de zile și mereu am găsit scuze să nu transform visul în realitate: de la teama mea de zbor, la teama de nou sau teama că nu îmi permit asta, până la teama că nu se poate face asa ceva cu copil mic după tine, mereu am amânat pasul cel mare. Și nimic nu este mai dificil decât a face acel prim pas!
Dar uite că s-a întâmplat: am avut o primă tentativă anul trecut când ne-am plimbat o lună prin Europa. Ideea era să fiu nomad digital, să explorez orașe noi și să muncesc în același timp, dar totul s-a transformat într-o adevărată vacanță de-o lună în special din cauza organizării: stăteam în fiecare oraș pe care îl vizitam câte 3-4 zile și eram mereu pe fugă pentru a vedea totul, doar pentru a ajunge acasă rupți de oboseală la sfârșitul zilei și a ne prăbuși în pat până a doua zi.
Adaugă la asta faptul că am avut și niște probleme tehnice cu echipamentul, și s-a dus toată treaba cu nomadul digital!
Însă nu am abandonat ideea! Am învățat din greșeli și am realizat că o cursă prin lume nu merge bine mână în mână cu digital nomad-ingul, ci mai degrabă conceptul de slow travel. Am zis să-i mai dau o șansă.
Am ales un oraș pe care l-am vizitat și care mi-a plăcut extrem de mult – Budapesta. Și am mers să locuiesc acolo o lună, cu familia. Nomad digital!
Cum e să fii nomad digital în Budapesta?
Pentru mine, intreaga experiență a fost ceva de vis. Am stat într-un apartament minunat prin AirBnb chiar în centrul Budapestei, am avut mereu internet rapid și eram la doar o aruncătură de băț de atracțiile principale ale orașului.
Programul l-am stabilit și în funcție de programul băiețelului nostru (care avea aproape 3 ani atunci): dimineața era perioada de plimbare și explorat, iar după amiaza munceam.
Din start pot să vă spun că, dacă nu ești adaptat acestui stil de viață, tranziția la el nu se va face ușor (cel puțin așa a fost la mine). Mai ales fiindcă eu acasă luncram exlusiv dimineața, dar și pentru că eram într-un oraș nou și atât de frumos, prima săptămană a fost din nou mai mult vacanță decât treabă.
Dar încet-încet lucrurile s-au mai liniștit și m-am adaptat noului program. Cumva, mă simțeam mult mai bine să lucrez astfel, după o plimbare revigorantă dimineața, după ce vedeam în fiecare zi ceva nou, descoperind mereu ceva frumos.
E greu să intri într-o rutină plictisitoare și stresantă atâta timp cât ești într-un oraș neexplorat și ai mereu ceva nou de făcut. A fost de vis!
Bine-nțeles că ajută și faptul că orașul în sine este spectaculos, tot timpul plin de turiști. În zona centrală auzeai foarte rar vorbindu-se ungurește.
Totul este pregătit ca pentru o inspecție din afară: mereu curat, prețuri decente, similare cu Bucureștiul, localuri care se luptă între ele pentru a aduce ceva nou și a atrage cât mai mulți clienți (am fost, de exemplu, într-un mic bar în care îți aduceau animăluțe la masă: noi am primit o broască țestoasă, o șopârlă și un iepuraș și ne-au vizitat un papagal uriaș și niște pisici. Toate mesele erau echipate cu șervețele și săpun antibacterian.)
Deci… unde am stat?
După cum am mai zis, am stat într-un apartament găsit prin AirBnb În caz că nu ați auzit despre acest site, este unul în care persoanele pot găsi apartamente sau camere în apartamente/case oferite spre închiriere cu ziua, săptămâna sau luna.
Ofertele sunt mult mai bune în general decât la orice hotel și poți sta ușor în centru. Noi așa am făcut.
Am ales un apartament de 3 camere, mai mult pentru siguranța mea, să știu că sunt suficiente camere să poată sta și copilul, să pot și eu să îmi fac treaba – să fie ca acasă.
Cu siguranță că ne-am fi descurcat la fel de bine cu două camere și ne-ar fi costat mai puțin. Astfel, pentru o lună în acel apartament am plătit 800 de euro (inclusiv curent, apă, gaz etc).
Un preț foarte bun având în vedere că era vorba despre o zonă centrală, despre un apartament foarte mare închiriat pe termen scurt.
Ce am mâncat in Budapesta
Ideea originală era să ne ducem acolo și să trăim ca și când am fi în România: să gătim în special acasă, că doar d-aia am închiriat apartament cu bucătărie. Nu ne-a prea ieșit, deși am gătit destul de des și acasă.
Micul dejun l-am servit în proporție de 90% acasă, cina ceva mai rar iar prânzul aproape deloc. Este clar că în viitor va trebui să fim mai organizați și să ne ținem de gătitul acasă pentru a ține costurile scăzute.
Totuși, mâncarea în Budapesta nu este foarte scumpă, în general similară ca preț cu Bucureștiul. Ei au în plus foarte multe mici restaurante cu mâncare asiatică extrem de ieftină, care din fericire nouă ne și place foarte mult.
Astfel, cu echivalentul a 15 lei luam mâncare pentru acasă pentru două persoane. Fie orez cu legume și pui, fie noodles cu pui… chestii de genul acesta, foarte bune și mult mai ieftine decât la noi în țară. La așa preț, greu să te hotărăști să gătești acasă!
Am descoperit că mâncarea preparată în supermarketurile lor este destul de bună la gust și extrem de ieftină. Am cumpărat uneori de la un Spar din zonă mâncare gătită (gen lasagna, ciorbe, șnițele de pui și alte mâncăruri) la prețuri echivalente cu câțiva lei porția și nu am fost niciodată dezamăgit.
Restaurantele, deși centrale și clar destinate în special turiștilor, erau foarte accesibile. Am mâncat în mai multe locuri, inclusiv unul care ni s-a părut mai pretențios și peste tot am lăsat între 100 – 150 de lei pentru o masă pentru 2.5 persoane (de obicei băiețelului nu îi luam porție separată, dar primea un fresh de portocale sau desert) – adică similar cu ce cheltuim în România când mâncăm la restaurant.
Nu am rămas însă extrem de mulțumit de calitatea mâncării din restaurant – porții mai mici decât în România (dar fără să zici că nu te poți sătura), bune… dar parcă mă așteptam la mai mult. Poate și din cauză că totul era excelent acolo, aveam pretenții mai mari de la ei.
Ce mi-a plăcut foarte mult, a fost un restaurant vegetarian pe care l-am descoperit, extrem de ieftin, mereu aglomerat, cu o mâncare absolut delicioasă. Am fi mâncat mai des acolo, dar era destul de departe.
În fine, de câteva ori am mâncat și chestii gen fast food. Au o sumedenie de magazinașe mici care vând felii de pizza pentru cam 3 lei bucata (dacă nu mănânci mult de obicei, o felie poate să țină loc de o masă, dar mai sigur e să mergi cu 2).
De asemenea, la fel de dese ca shaormăriile noastre, ei au gyros. Nu mai rețin prețul pentru că nu prea mi-au plăcut (soția însă i-a adorat), dar rețin că nu erau scumpe.
Fiindcă încerc să țin sub control consumul de zahăr și grăsimi, am fost plăcut surprins să găsesc acolo numeroase restaurante și cofetarii paleo.
Chiar nu știam că există locuri în care să poți să mănânci sănătos (sau măcar fără adaos de zahăr), gustul alimentelor era bun, iar prețurile nu cu mult mai mari decât la produsele obișnuite.
Fără dubii, alimente similare în România ar fi considerate de fițe și ar costa dublu. Acolo găseai destul de des restaurante și în special mici cofetării în care nu se gătea cu adaos de zahăr!
Ce am văzut in Budapesta
Probabil ar putea fi scrise serii de articole despre lucrurile pe care le-am văzut și pe care le-am fi putut vedea în Budapesta în luna pe care am petrecut-o acolo.
Fiindcă o mai vizitaserăm cu un an în urmă, credeam că văzusem cam totul. Acum, după încă o lună în Budapesta, sunt convins că mai avem muuulte de văzut.
Este un oraș extraordinar, dar măcar am apucat să bifăm mai toate atracțiile importante: castelul Buda, grădina zoologică, Hosok Tere (piața eroilor), Insula Margareta (unde am fost la picnic, precum și la Aqua Park), Citadela, Orașul Pescarilor, Basilica Sf. Ștefan și multe altele mărunte.
Practic, atâta timp cât eși în centru (noi n-am apucat să ne îndepărtăm prea des de zona aceasta decât cu ținte precise), poți să o apuci la întâmplare pe drumuri și sigur vei ajunge la o atracție: mereu găseam o biserică nouă, o clădire clasică, un muzeu, ceva. Foarte frumos, extrem de multe de văzut și chiar mai multe locuri serete de descoperit.
Cum este Budapesta
Totul este extrem de bine organizat acolo: transportul în comun funcționează perfect și nu este niciodată, nimic aglomerat, inclusiv la orele de vârf.
Chiar am căutat, după două săptămâni, ce populație are orașul fiindcă nu îmi venea să cred cât de goale erau autobuzele, tramvaiele și metrourile. Greu să fie astfel când circulă din 2 în 2 minute.
Șoferii sunt extrem de civilizați. Rar am auzit claxonându-se, deși am stat o lună acolo. Niciodată nu m-am aflat în fața unei treceri de pietoni și nu mi s-a oferit dreptul să trec.
Niciodată nu am văzut o mașină să oprească pe trecerea de pietoni când se formau coloane lungi: toate mașinile lăsau, cum e normal, loc suficient pentru pietoni chiar și atunci când nu se vedea niciunul în zonă.
Ca răspuns la asta, am rămas îngrozit în București când am văzut că șoferii de acolo parcă încearcă să vadă cât de aproape pot opri de picioarele tale când ești pe trecerea de pietoni.
O întâmplare interesantă a avut loc în restaurantul vegetarian despre care am scris mai sus: soția si-a uitat (se mai întâmplă când ești cu copil după tine) telefonul acolo.
Era vorba despre un iPhone pe care deja îl consideram pierdut… dar soția a mers totuși până acolo să întrebe dacă nu cumva a fost găsit.
Da, îl găsiseră și i l-au dat imediat inapoi. Nu vreau să mă grăbesc să judec dacă la noi l-ar fi primit înapoi (mai ales că a ajuns la restaurant după câteva ore), dar am fost extrem de impresionați că acolo i-a fost returnat telefonul.
Sigur, nu este nici la ei totul perfect și sunt convins că au mai multe probleme decât am simțit eu în luna petrecută acolo. Printre neajunsuri (le scriu în ordinea în care-mi vin în minte), am remarcat:
– lipsa aerului condiționat în majoritatea restaurantelor și barurilor. Insuportabil de cald înăuntru, deși țineau uși și geamuri deschise. Până și în KFC era cald de te deshidratai complet până ieșeai afară.
– mult ciment. Deși au parcuri foarte frumoase, perfect întreținute și destul de dese, pe restul străzilor este o jungla de beton și nimic mai mult. Nu îți dai seama cât de mult îți lipsesc copacii de pe marginea drumurilor până când nu petreci o lună într-o junglă de beton.
– mirosul de urină. Deși zilnic se plimbau pe străzi, dis de dimineață, spălând și curățând, rămânea un miros de urină – nu atât de mult de la câini cât de la oameni. Nu e neapărat vina ungurilor aici, că majoritatea care-și fac nevoile pe străzi sunt turiștii, dar e neplăcut. Dacă mai dă și o ploicică să ridice mirosul, pe anumite străzi chiar îți vine să-ți pui ceva la nas.
– homeleșii de la metrou. Am rămas surprins să văd, chiar în inima Budapeste, adevărate tabere ridicate pe lângă pasaje: grupuri de 4-5 persoane (poate chiar mai mulți noaptea – nu am verificat) ce aveau inclusiv saltele, pături, plase cu haine și pur și simplu trăiau acolo. Mirosul din nou extrem de neplăcut în zonă și un sentiment de nesiguranță de fiecare dată când treceai pe lângă ei.
Cu toate astea, impresia inițială rămâne: Budapesta mi-a plăcut enorm și este un oraș cu mult peste orice oraș din România.
De la oamenii surprinzător de civilizați, la felul în care merg toate lucrurile pe-acolo, totul a fost de vis. Credeam – și chiar speram într-un colțișor al sufletului meu – că după o lună voi vedea multe neajunsuri și îmi voi dori să ajung, în sfârșit, acasă. Nu s-a întâmplat așa și revenirea acasă a fost tristă.
Deși nu-s mult mai bogați decât noi, deși prețurile sunt similare cu cele de la noi, deși sunt chiar lângă noi, ungurii – sau măcat Budapesta – sunt cu cel puțin câteva clase peste România.
Nomad digital în Budapesta
Sunt foarte multe persoane – în general venind din țări mai bogate din vestul Europei sau din Statele Unite – care aleg Budapesta drept “baza” din Europa: orașul oferă legături cu majoritatea orașelor mari din Europa, atât cu avionul cât și cu trenul și este extrem de ieftină (cel puțin comparativ cu orașele din care alți nomazi digitali vin).
Există grupuri de nomazi digitali în oraș, întâlniri și conferințe, inclusiv multe locuri pentru co-working. Știu că sunt câteva și în București, dar Budapesta pare și în domeniul acesta înaintea României, cu multe opțiuni dedicate exclusiv nomazilor digitali. Normal, există cerere – vine automat și oferta!
Concluzie
În concluzie, mi-a plăcut extrem de mult Budapesta. Este un oraș de care te poți îndrăgosti instant, un oraș multicultural, deschis, plăcut.
Nu te poți plictisi, ai mereu evenimente peste tot (de nenumărate ori ajungeam în mijlocului unui mic festival sau eveniment complet întâmplător, pur și simplu plimbându-ne aiurea) iar arhitectura este absolut spectaculoasă.
Pur și simplu poți doar să te plimbi pe străzile lor înguste și să te uiți la clădiri și tot vei putea spune că Budapesta este extrem de frumoasă.
Deși n-am reușit să trăim, așa cum aș fi vrut, ca un localnic, prețurile tot nu ni s-au părut mari și cheltuielile pentru o lună acolo au fost decente.
Din păcate, încă au fost puțin peste veniturile lunare ale familiei, deci nu se poate pune problema încă de un astfel de stil de viață, dar a meritat din plin.
Mi-a plăcut enorm totul, iar această experiență nu a făcut nimic altceva decât să îmi demonstreze că stilul acesta de viață – de nomad digital – este unul absolut minunat. Sper doar să mai pot repeta experiența și în viitor!
ooo, ce experienta minunata!
Si la mai mare!
Iarna asta va recomand Portugalia, dar nu centrul capitalei (care e maximum ca preturi). Asa scadeti si factura la incalzire de acasa si nu mai cumparati vitamina D de la farmacie :D
Multumim, a fost intr-adevar foarte frumos. Am Portugalia pe lista (o lista tare lunga, de altfel) de ceva timp si mi-ar placea s-o vizitez oricand. Acum ca am inceput, insa, gradinita, trebuie sa lasam eventuale calatorii pentru anul viitor.
doar sa nu le lasati pt cand incepe scoala :)
Asa zic si eu ca si o femeie. Cu cat este copilul mai mic, cu atat e mai usor. Cand incepe scoala va fi mai dificil. Stii cat de mult imi place mie de voi, imi recunosc o multime de visuri in ceea ce doriti si voi. Noi deja suntem cam expirati, m-as bucura foarte mult ca voi sa reusiti. Si sansele sunt foarte mari, pasii cei mai grei si cei mai importanti sunt deja bifati.
Nu esti “expirat” niciodata. “Expirarea” este numai in capul nostru. Se poate face aproape orice daca vrei cu adevarat.
A, mai acum ceva ani eram incantata citind aventurile unei familii de romani, plecati din Franta intr-o calatorie de doi ani cu trei copiii. Site-ul se numeste peicipecolo.com.
Alegera momentului potrivit este importanta si dificila, intr-adevar. Si eu consider ca varsta noastra este numai buna, dar pana la urma si peste 15 ani, cand, probabil, baiatul va fi la facultate si noi mai liberi, n-ar fi rau. Noi avem impresia ca dupa experienta din Budapesta el a regresat putin fiindca nu putea sa se inteleaga cu copii de acolo, nu puteau sa vorbeasca, nu se jucau cu adevarat impreuna desi erau mereu in locuri de joaca de-a dreptul spectaculoase si pline de lume. Cand ne-am intors acasa, era complet schimbat: foarte rusinos, nu mai voia sa se joace cu alti copii… ceva ce poate a venit natural, si nu ca o consecinta a lunii petrecute in Ungaria, dar ceva ce ne-a speriat putin si de-asta avem acum o oaresce reticenta in pvinta unei noi plecari mai pe termen lung.
Din pacate, site-ul pare ca nu mai exista. Pacat, parea tare interesanta ideea si mi-ar fi placut sa citesc.
Este posibil sa fi fost si o transformare naturala, asa cum ai spus si tu, dar este perfect normal ca acum sa aveti o retinere si sa urmariti in continuare comportamentul lui. Daca vi se pare ca nu ii priesc aceste calatorii, e adevarat ca nimic nu este mai important ca binele copilului.In cazul vostru si peste 15 ani ar fi frumos. La noi ar fi ceva mai greu, ca deja am implinit o jumatate de veac :) Siteul mai exista, doar ca nu ti-am scris eu adresa buna. Aceasta este: http://poraquiporalla.com/Pages/a0_Page_index_roumain.html Sunt ceva diferente fata de noi, dar tot este o lectura f. placuta si sunt multe de invatat de acolo. Au lucrat in timpul calatoriei, au mers foarte incet si spuneau ca dupa parerea lor, copiii au invatat mult mai mult decat de la scoala. Sistemul francez a permis o educatie la distanta, prin corespondenta si desigur ca pentru ei(romani stabiliti in Franta) dificultatile materiale ale unui asemenea demers au fost mai usor de surmontat. Eu va doresc mult succes si iti citesc cu mult interes blogurile pe care ti le-am descoperit!
Asa, multumesc! Voi citi acum aventurile lor. Iar in privinta varstei – mult inainte! Sunteti, deci, cam pe la varsta la care zicem noi ca poate-poate, daca e totul bine, deci nu e prea tarziu! :)
site-ul nu s-a dezactivat, e aici http://poraquiporalla.com/ . Am urmarit cum au pornit din Fr cu o rulota marca Ivewho (pronuntia americana :D ), prin SUA, mers in america de sud etc. apoi intors spre europa. Planul initial era sa traverseze lumea asa.
Despre regres, nu ma pricep. Dar pot sa zic ca cele mai reusite si de neuitat concedii au fost aoclo unde am gasit copii sa se joace si sa interactionam.
Foarte interesanta calatoria lor. Am mai citit despre asemenea calatorii pe la multi straini, dar parca este altfel cand sunt romani – cumva reusesti sa te conectezi mai usor si sa fii mai inspirat :)
Este posibil ca la el sa fi fost ceva venit natural sau din alte cauze. S-a jucat foarte mult cu copii acolo, dar era ceva destul de ciudat fiindca nu vorbeau, era o interactiune ciudata si in general venea la mama lui sa faca pe translatorul. Probabil nu vom stii exact ce a cauzat problemele, de care inca nu a scapat.