Una dintre cele mai importante investitii – sau economii, depinde cum priviti problema – este intr-un fond de urgenta, disponibil imediat in cazul unei cheltuieli neprevazute. Si, foarte important, care sa nu fie accesat decat in cazurile pentru care a fost creat: urgentele.
Nu vorbesc aici despre “niste bani pusi deoparte,” ci un adevarat fond de urgenta – gandit, planificat, construit incet-incet (sau mai repede) pana cand devine mare-mare, gata sa ne scoata dintr-o incurcatura neasteptata.
Ce este un fond de urgenta?
Personal, i-as acorda aceasta titulatura unei sume de bani pusa deoparte care ne-ar aoperi existenta de zi cu zi, fara mari sacrificii din partea noastra, pentru cel putin 6 luni (desi eu as merge spre un ideal de 12 luni, pentru sigranta).
Adica daca tu ai nevoie de 1,000 lei pentru traiul lunar, fondul tau de urgenta ar trebui sa fie de minim 6,000 de lei – ideal 12,000.
Acesti bani trebuie sa fie accesibili instant, in orice moment, cand apare o urgenta: de la o concediere neasteptata, la un frigider stricat sau orice alt tip de cheltuiala mare ce nu poate fi amanata.
Deci fondul de urgenta nu trebuie tinut intr-un depozit (sau nu in unul mai lung de 3 luni), investit in vreun fel, ci disponibil imediat.
Cum reusim sa economisim suficienti bani pentru fondul de urgenta?
Pas cu pas. Incet-incet. Pe principiul pusculitei, orice fond de urgenta trebuie sa inceapa de undeva cu o suma oricat de mica.
Poate parea ciudat si inutil sa pui deoparte 50-100 de lei pe luna cand te gandesti ca trebuie sa ajungi undeba la 6 sau 12 mii…. Dar trebuie sa incepi de undeva si nu trebuie sa cazi in capcana lui “prea putin”.
Cunosc multe persoane care au zis ca oricum e prea putin, nu se va simti si ani de zile nu au pus deoparte putinul pe care il puteau economisi, preferand sa cheltuie acei bani (eu fiind una dintre ele).
Rezultatul? Cand vreo urgenta a aparut – si MEREU apar urgentele – dadeau din poarta-n poarta incercand sa imprumute bani sa repare televizorul stricat sau aragazul defect sau cine stie ce piesa la masina…
Adevarul este ca, cel mai probabil, nu vom avea niciodata nevoie de fondul de urgenta ajuns la maturitate (6 sau 12 mii de lei, in exemplul nostru). Dar este mai bine sa fii pregatit decat sa te loveasca fix cand esti jos cine stie ce cheltuiala neasteptata ce nu poate fi amanata.
Este bine sa ai siguranta ca niste bani pusi deoparte – de inceput 100 de lei, dupa un an 1200 – sunt acolo gata sa te scoata din rahat daca este nevoie.
Prin tineretile mele nici nu stiam ce este acela un fond de urgenta. Aveam niste bani pusi deoparte fara un scop anume, imi plateam facturile la zi si ziceam ca traiesc bine. Nimic nu putea sa ma opreasca.
Pana cand au inceput sa ma loveasca, in lant, cheltuielile neasteptate: intai masina s-a hotarat sa o ia razna si dupa trei vizite la trei service-uri diferite, aveam deja o gaura in buget de aproape 900 lei.
Fix in acea luna, tevile din plastic (sau cine stie ce material prost) care reprezentau instalatia de apa din casa au pocnit si ne-am hotarat sa punem tevi din cupru – o noua cheltuiala neasteptata care ne-a dus aproape de 1000 lei.
Si fiindca asa se intampla si problemele se tin lant atunci cand se dezlantuie, ne-au venit si regularizarile la electricitate: inca vreo cateva sute de lei de cheltuit.
Niciodata nu mi s-a intamplat sa am atatea cheltuieli neprevazute cate am avut in acea luna, dar este suficienta o singura astfel de luna sa te dea peste cap complet.
Fiindca nu imi pasase pana atunci de stabilitatea mea financiara sau, mai bine zis, o consideram implicit garantata pentru ca eu eram buricul pamantului, cand toate cheltuielile astea m-au lovit, m-am prabusit.
A trebuit sa ma imprumut (din fericire nu a trebuit sa fac credit) si sa fac economii la sange lunile urmatoare pentru a-mi plati datoriile. Am avut cateva luni de cosmar in care nu imi permiteam nimic si parea ca nu o s-o mai scot vreodata la capat.
Din fericire, toata isprava asta nu a durat foarte mult, nici cheltuielile nefiind colosale, pana la urma, dar daca as fi avut acel fond de urgenta, lucrurile ar fi stat altfel.
Si acela a fost momentul in care m-am hotarat sa nu mai las vreodata neprevazutul sa imi controleze viata si am pus primii 10 lei la fondul de urgenta.
Da, nu aveam mai mult de pus deoparte fiindca deja trebuia sa strang pentru datorii, dar fix acei 10 lei au reprezentat momentul psihologic si au marcat nasterea acestui fond. Care azi, cand scriu acest articol, a crescut atat cat sa-mi ofere fix 6 luni de supravietuire in caz ca ceva rau se intampla.
Cu alte cuvinte, daca Doamne-fereste eu si sotia nu am mai realiza de maine niciun venit, am avea banii necesari ca timp de 6 luni sa traim ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. 6 luni in care sa ne gasim o noua sursa de venit, timp suficient – as spune eu – pentru mai toata lumea.
Construirea unui fond de urgenta se face pe principiul “paza buna trece primejdia rea:” oricat de siguri ati fi din punct de vedere financiar in momentul acesta, nu ignorati acest fond de urgenta!
In cel mai bun caz nu va fi nevoie sa va atingeti de el niciodata. Dar daca va loviti de o cheltuiala neasteptata (sau o serie – cum se intampla uneori) atunci veti fi pregatiti si veti trece foarte usor peste perioada dificila.
Doamne cata dreptate ai! Recent si eu am trecut printr-o situatie asemanatoare cu o reparatie la masina de 1400 ron si alte 2evenimente neprevazute inca 1400ron in aceiasi luna. Pe langa astea si ratele mai vechi la Banca.. Ce bine ar fi fost daca aveam un fond de urgenta.. Acum fac ca tine, sunt la minimul posibil ca sa imi acopar ratele de cateva luni.. si ce greu e!
Este greu, dar macar a fost facut primul pas: stii acum ca e nevoie de un fond de urgenta si sunt convins ca incet-incet il vei pune pe picioare, astfel incat viitoare cheltuieli neprevazute sa treaca mai usor. Bafta!
Cel mai bine este sa faci descoperire de card pentru contul unde primesti salariul.Ai banii disponibili imediat si nu ai nici o cheltuiala cu ei pana sa-i folosesti.In functie de banca si vechimea la job poti obtine 5-10salarii.
Dupa ce cheltuiesti pe evenimente neprevazute poti economisi sa-i pui inapoi.
Un fond de urgenta tinut acasa inseamna cash in limita 2-3 salarii .
Nu recomand bani cash multi tinuti la saltea pentru ca devalorizarea lor este foarte mare.Ca exemplu, acum 2 ani salariul mediu era de 2500lei, acum este 3200lei.
Pentru un fond disponibil imediat este avantajos folosirea unui portofel digital unde convertesti banii in bitcoin.Singurul inconvenient este fluctuatia valorii.(hei, poate sa creasca valoarea bitcoin peste noapte cu 100-200% dar poate sa si scada dar cu ocazia asta poti realiza tranzactii si sa paastrezi in cont o suma constanta).
Daca doresti sa economisesti atunci foloseste 20% din suma pentru a cumpara aur si argint care pastreaza valoarea pe termen lung si restul de 80% investeste. Poti cumpara o masina defecta, o repari si vinzi, o casa veche, o mica afacere etc.Ideea este ca banii trebuie sa circule, doar asa poti sa-i pastrezi la zi fara devalorizare.
In ziua de azi economisirea banilor este un concept perimat, pentru ca banii nu mai au valoare, sunt doar hartii(chitante) si pe termen lung se devalorizeaza tot mai mult.Invatati monopoly, invatati jocul banilor.
Eu zic ca-i mereu mai bine sa economisesti inainte, nu dupa. :) Ai dreptate cu cash-ul: se devalorizeaza (chiar daca nu ii ai la propriu in casa, ci in banca: ratele in ziua de azi nu bat nici inflatia). Dar este o optiune interesanta aceea cu descoperirea pe card: sincer, trebuie sa ma mai documentez in aceasta privinta.
Bitcoinul este foarte riscant, chit ca multi s-au imbogatit de pe urma lui si chit ca acum trece printr-o perioada foarte buna. Riscurile sunt foarte mari aici, mai mari decat la actiuni sau orice alt tip de investitie. Dar fiecare persoana are alta toleranta la risc, mai mult sau mai putin timp disponibil si sume mai mari sau mai mici pentru investitii.
Eu personal consider drept cea mai sigura investitie in momentul de fata achizitia de apartamente pentru a le inchiria. Dar pentru asta ai nevoie de sume mari de bani, pe care majoritatea persoanelor nu le au…