Majoritatea persoanelor, când aud despre Bitcoin sau criptomonede, se împart în două tabere: cei care regretă că nu au cumpărat acum 10 ani și cei care încă sunt sceptici. Știu sentimentul, pentru că și eu am fost sceptic la început. Până la urmă, orice lucru nou și neînțeles este greu de acceptat, nu?
Dar iată-ne în prezent. Au trecut ani buni de când scepticii tot prezic moartea criptomonedelor, timp în care acestea nu doar că au crescut, dar au evoluat, au intrat pe bursele mari prin ETF-uri și au dovedit că nu sunt doar niște bule gata să explodeze.
Întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este “ce este Bitcoin”, ci dacă mai merită investit în criptomonede acum. Răspunsul, așa cum vom vedea, nu este un simplu “Da” sau “Nu”, ci ține de strategie.
Piața crypto – o evoluție istorică (2010 – 2026)

Deși piața este mult mai matură și mai sigură astăzi decât era acum 5 ani, volatilitatea rămâne o caracteristică de bază. Dacă ne uităm în urmă, vedem un tipar clar.
În noiembrie 2021, Bitcoin atingea un maxim istoric de atunci ($69,000), pentru ca în 2022 să coboare dramatic sub $20,000. Cei care s-au panicat atunci au pierdut.
Dar cei care au avut răbdare? Dacă ne uităm că în februarie 2019, același Bitcoin putea fi cumpărat cu $3,600, lucrurile nu mai par deloc negre.
Problema principală a rămas aceeași: nu ai niciodată certitudinea că începi să cumperi când prețul este minim. Însă, judecând după evoluția ciclică și după efectele Halving-ului din 2024, părerea mea rămâne neschimbată: e loc mult de crescut pe termen lung.
Să facem un exercițiu de imaginație dureros, dar necesar. De exemplu, dacă ai fi cumpărat Bitcoin (cea mai populară criptomonedă) în mai 2011, în valoare de 100 de dolari, acum ai avea o avere de ordinul milioanelor de dolari.
Evident, foarte puțini oameni au fost suficient de “nebuni” să cumpere Bitcoin la începuturile sale, chiar și în 2011, când prețurile creșteau de la sub 1 cent la $1, apoi la $30.
Și mai ales să țină de acele monede până astăzi, nu să le vândă la 10x, 20x sau 50x profit. Asta nu înseamnă însă că Bitcoinul sau alte criptomonede nu au făcut niște milionari pe lumea asta. Ba chiar au făcut probabil mai mulți decât mass-media și mai ales guvernele vor ca noi să știm.
Chiar dacă ai ratat startul – cam ca majoritatea oamenilor – tot ai avut șanse de profituri incredibile de-a lungul anilor.
În mai 2017, prețul unui Bitcoin era de $2,000. Dacă ai fi cumpărat în valoare de 100 de dolari atunci, creșterea până la valorile de azi bate cam orice alt tip de investiție tradițională, fie că vorbim de imobiliare sau bursă. Chiar și dacă ai fi cumpărat la all time high-ul din 2021, tot ai avea un profit masiv astăzi (cel puțin acum când scriu eu acest articol).
Cum transformi monedele virtuale în bani reali (și invers)

Mulți se întreabă încă: “Bine, am Bitcoin pe ecran, dar pot lua pâine cu el?”. Răspunsul este un DA răsunător.
La fel ca orice monedă tradițională, Bitcoin poate fi transformat direct în bani fiat (Dolari, Euro, Lei) și virați în contul tău bancar sau chiar se poate cumpăra, în din ce în ce mai multe locuri, direct cu carduri în Crypto, folosind Bitcoin sau o sumedenie de alte monede.
Azi, infrastructura este mult mai solidă oricum:
- Exchange-uri Centralizate: Poți folosi platforme majore pentru a cumpăra cu cardul sau prin transfer bancar. Eu personal folosesc Cex.io încă din 2017 – un site care a rezistat testului timpului și a devenit unul dintre cele mai apreciate din domeniu, oferind siguranță și ușurință în utilizare. Am chiar un ghid de folosire pentru Cex.io pe site. Desigur, există și alte opțiuni gigantice pe piață (precum Binance, Coinbase sau Kraken), dar e important să alegi ceva cu istoric verificat.
- ETF-uri: O noutate față de anii trecuți este că acum poți investi în Bitcoin direct prin bursă, fără să deții moneda efectiv, prin fonduri tranzacționate (ETF). E o variantă mai simplă pentru cei obișnuiți cu acțiunile.
- ATM-uri Crypto: Au rămas populare în România, permițându-ți să cumperi sau să vinzi cash, deși comisioanele sunt adesea ceva mai mari.
De-a dreptul fantastic, aș zice la o primă vedere. Iar acesta este în continuare doar începutul, fiindcă toată această industrie, deși a împlinit peste 15 ani, este încă tânără comparativ cu sistemul bancar clasic.
Merită să investești anul acesta?
Aceasta este întrebarea de 1 milion de dolari, literalmente. Și aici nimeni nu poate veni cu certitudini, doar păreri personale bazate pe date.
Părerea mea personală este că da, Bitcoin-ul încă este un activ ce merită acumulat ca o investiție pe termen lung. Chiar dacă prețul de astăzi pare enorm comparativ cu 2015, trebuie să ne raportăm la inflația monedelor clasice. Dolarul și Leul se devalorizează; Bitcoin are o cantitate finită.
Sunt și alte monede (altcoins) care au potențial tehnologic, dar Bitcoin rămâne “regele”.
Faptul că Bitcoin a avut corecții severe în trecut nu vine cu nicio garanție că istoria se va repeta identic – dar dacă ne uităm la istorie, vedem că prețul a recuperat mereu în ciuda celor mai sumbre previziuni (“China interzice Bitcoin”, “FTX a dat faliment”, “Reglementările ne vor ucide”). De fiecare dată, piața și-a revenit mai puternică.
Eu intru în clubul celor care cred că în următorul deceniu, prețul unui singur Bitcoin va atinge valori greu de imaginat astăzi (unii analiști de la fonduri de investiții majore precum ARK Invest sau VanEck vorbesc de ținte de peste $500,000 sau chiar $1 milion până în 2030).
Cu alte cuvinte, dacă îți cumperi azi BTC în valoare de $100 și estimarea mea (și a altora mai deștepți ca mine) este corectă, acea investiție se poate multiplica semnificativ. Este o estimare rezervată, zic eu.
Notă importantă: Cu siguranță, pot greși. Nu sunt expert financiar și voi hotărâți ce faceți cu banii, fiind singurii responsabili pentru deciziile luate. Dar, ca cineva care activează în lumea criptomonedelor din 2017 și care a făcut enorm de multe greșeli de-a lungul anilor, nu îmi arunc cu părerea în totală necunoștință de cauză.
De citit: De câți bani ai nevoie pentru a atinge independența financiară în România?
Siguranța înainte de toate: Lecția “Not Your Keys”
Dacă tot vorbim de greșeli, hai să atingem un subiect critic. În anii trecuți, am văzut giganți prăbușindu-se (vă amintiți de FTX sau Celsius?). Lecția dură învățată de piață este simplă: Dacă nu ai cheile private, nu sunt monedele tale.
Deși recomand exchange-uri de tradiție precum Cex.io pentru tranzacționare (cumpărare/vânzare), pentru sume mari pe care intenționezi să le păstrezi pe termen lung (HODL), cea mai sigură variantă este un portofel hardware (Cold Wallet), precum Ledger sau Trezor.
Acestea sunt dispozitive fizice, ca niște stick-uri USB, care țin criptomonedele complet offline, departe de hackeri sau falimente ale exchange-urilor.
Dacă alegeți să țineți banii pe un exchange pentru funcția de Staking (unde puteți câștiga dobânzi pentru monedele deținute, uneori și de 5-10% pe an), asigurați-vă că faceți research temeinic și înțelegeți riscurile. Asta mi se pare o afacere bună doar dacă platforma este extrem de solidă.
Crypto – scam sau nu? Mentalitatea corectă

Gândiți-vă în felul următor: toată lumea, din 2010 încoace, zicea că Bitcoinul este doar o bulă care va dispărea brusc. Dar realitatea a fost complet diferită și sunt convins că nu sunt singurul care regretă că n-a intrat în joc mai devreme (sau cu mai mulți bani).
Chiar și acum, când prețul curent pare “astronomic” pentru cineva care își amintește Bitcoin la $100, este posibil să se facă profituri. Eu personal, bazându-mă pe evoluția din anii trecuți, m-am hotărât să continui investițiile în BTC, dar să le fac mult mai precaut. Să fiu mai răbdător.
Folosesc strategia DCA (Dollar Cost Averaging). Cu alte cuvinte, am o sumă fixă pe care o investesc lunar în BTC, indiferent de preț. Am cumpărat la maxime istorice, am cumpărat la minime dureroase.
Iar per total, trăgând linie, chiar și cu greșelile făcute (cumpărând monede inutile care au dispărut de pe piață), tot sunt pe plus semnificativ față de investiția inițială.
Singurul regret? Că nu am vrut să risc mai mult la început. Dar mai bine așa decât să risc prea mult și, în cazul în care chiar pierd majoritatea banilor investiți, să îmi afecteze viața de zi cu zi. Investind doar ce îmi permit să risc, nu pot decât să mă bucur când văd sumele crescând.
Pentru a mă zgâria pe ochi, am făcut calculele și dacă nu aș fi făcut greșeli (trading impulsiv, cumpărat monede “meme” fără viitor) și aș fi investit exclusiv în Bitcoin și aș fi așteptat, aș fi avut de 12 ori mai mulți bani.
Lecție învățată: Cel mai bine, în acest moment, mai ales dacă nu există experiență de trading (și timp), este să cumperi și să aștepți. Și vinzi când ești confortabil sau când ai nevoie de bani. Așa merită să faci treabă.
Metalele sunt pe val! De citit despre ele: Acesta este prețul aurului în Dubai | Cu cât poți cumpăra aurul din Turcia.
Ce este Bitcoin ca tehnologie
Bun… sper că paragrafele de mai sus v-au captat atenția. Pentru că acum intrăm în lucruri ceva mai avansate, dar esențiale pentru a înțelege în ce bagi banii.
Toată treaba asta cu criptomonedele și tehnologia Blockchain pare greoaie la început. În cazul meu, când s-a aprins beculețul, am înțeles de ce guvernele se tem de această monedă și de ce băncile au început, în sfârșit, să o adopte.
Tranzacțiile sunt pseudo-anonime. Totul este descentralizat. Nu există o persoană, o bancă centrală sau un grup de persoane care să poată printa mai mulți Bitcoin sau să controleze rețeaua.
Practic, fără a intra în detalii tehnice plictisitoare, Bitcoin poate fi văzut ca un Registru Public Digital (Ledger) uriaș și indestructibil.
Imaginează-ți un computer global la care lucrează milioane de oameni (minerii) pentru a-l securiza. Nimeni nu deține “computerul”, dar toți au o copie a registrului. Fiecare primește o recompensă în funcție de cât a contribuit la securizarea rețelei. Partea interesantă? Acest sistem permite transferul de valoare oriunde pe glob, instantaneu, fără intermediari.
Și fiecare monedă (există mii în momentul de față) face altceva:
- Bitcoin (BTC): Este aurul digital. Rolul lui este să păstreze valoarea.
- Ethereum (ETH) sau Solana (SOL): Sunt platforme pentru aplicații, contracte inteligente și NFT-uri.
- Meme-coins (ex: Dogecoin): Există doar de dragul distracției și speculei, dar pot te pot îmbogăți (sau sărăci) peste noapte, mai ales când figuri publice precum Elon Musk vorbesc despre ele.
Dar adevărul este că în momentul de față, capitalizarea totală a pieței cripto este de trilioane de dolari. Trendul general rămâne ascendent.
Click aici pentru a începe să tranzacţionezi Bitcoin acum.
Nu am 100.000 de dolari să-mi iau un Bitcoin!
Aceasta este cea mai mare concepție greșită. Mulți văd prețul unui singur Bitcoin și renunță.
Realitatea este simplă: Bitcoin este divizibil. Nu trebuie să cumperi 1 Bitcoin întreg. Poți cumpăra 0.001 BTC, 0.0005 BTC sau orice altă fracțiune. La fel ca banii tradiționali care au bani, Bitcoin are “satoshi”.
Asta înseamnă că poți transforma 50 de lei, 100 de dolari sau cât vrei în criptomonede. Investești cât ai sau cât vrei. Încă este posibil ca o investiție mică astăzi, făcută constant lună de lună, să vă aducă o surpriză extrem de plăcută peste 2-3 ani sau chiar mai frumoase peste 20.
Aspecte fiscale: Taxele

Un alt aspect pe care nu trebuie să-l ignorați este relația cu statul. Dacă în trecut era un “vest sălbatic”, acum lucrurile sunt clare.
În România, câștigurile din criptomonede sunt impozabile. Trebuie să declari profitul realizat (diferența dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare) prin Declarația Unică și să plătești impozitul pe venit (momentan 10%), plus CASS dacă depășești anumite plafoane.
Nu vă speriați de asta – faptul că există taxe înseamnă că domeniul este reglementat și recunoscut legal, ceea ce oferă o siguranță în plus că nu vă veți trezi cu conturile blocate de bancă doar pentru că ați transferat bani din crypto.
Riscuri și Concluzii
Evident, există riscuri. Cât de mari sunt? Pentru siguranță, putem zice că există riscul să pierzi bani, mai ales dacă investești în proiecte obscure sau dacă te panichezi și vinzi când piața scade (în loc să aștepți să își revină).
Bitcoin a crescut și a scăzut mereu până acum. La fel și celelalte criptomonede. Este un joc de răbdare. Prețurile urcă și coboară. Singura diferență este că aici încă mai sunt șanse de profituri mai mari decât oriunde în altă parte.
Dar acum, în 2026, părerea mea este că cel mai mare risc este acela de a nu avea nicio expunere la criptomonede.
Probabil că a trecut timpul în care puteai deveni milionar investind $100 peste noapte, dar încă există posibilitatea să transformi acea sută în 1,000 pe termen mediu. Iar cu cât ai mai mult de investit și mai multă răbdare, cu atât crește suma potențială.
Iar acum, predau ștafeta. Ce părere aveți despre criptomonede și Bitcoin astăzi? Este ceva în ce ați investi sau sunteți încă în tabăra scepticilor?
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol au caracter pur informativ și nu constituie sfaturi financiare. Piața criptomonedelor este volatilă; investiți doar sumele pe care vă permiteți să le pierdeți și consultați un specialist financiar înainte de a lua orice decizii.