Să emigrezi sau să nu emigrezi? Asta-i întrebarea!

| |

M-am hotărât să scriu acest articol despre plecatul definitiv (sau măcar de foarte lungă durată) din România după ce am citit articolul acesta pe Dojo Blog. Probabil că nu sunt singurul român în această situaţie: vreau să plec, dar parcă nu-s convins de treaba asta. Este chiar cea mai bună idee să emigrezi? Sau să rămâi acasă, unde toată lumea vorbeşte o limbă pe care o ştii, unde ai prietenii şi familia, unde ai crescut?

Eu personal cochetez cu ideea plecării de prin 2009. Motivele au evoluat mult de-atunci: în 2009 citeam că în Filipine poţi trăi ca un rege cu 500 de dolari americani pe lună. Cum veniturile mele erau cam pe-acolo în acea perioadă şi nu trăiam deloc ca un rege, normal că mi se părea stupid să nu plec.

Dar între timp şi după şi mai mult research (obsesiv, uneori, pot spune), mi-am dat seama că realitatea nu este chiar aşa cum este descrisă pe anumite bloguri cu titluri pompoase care vor să te facă doar să dai click şi nu au interes să-ţi prezinte o situaţie reală.

Probabil că acum cineva care ar avea $500 pe lună în Venezuela, ar putea trăi ca un rege comparativ cu săracii localnici. Dar este Venezuela – o ţară coruptă, distrusă de inflaţie şi pur şi simplu distrusă – un loc în care vrei să trăieşti?

Pentru că despre asta este vorba, până la urmă: calitatea vieţii. Nu doar regii au sau merită o calitate a vieţii superioară. Ba din contră, toată lumea ar trebui să se bucure de asta şi din fericire există multe ţări unde acest lucru este posibil fără a avea veniturile unui monarh.

Şi cam ăsta este motivul pentru care vreu eu să plec: o calitate mai bună a vieţii. Vreau mai mult, în special pentru copilul meu. Vreau să fie educat într-un sistem modern, vreau să fie instruit de oameni pregătiţi şi frumoşi la suflet şi la minte. Vreau să fie înconjurat de copii cu bun simţ, educaţi şi ei, frumoşi şi ei la suflet. Vreau să crească frumos.

Am convingerea că toţi copiii sunt frumoşi la suflet – cum am fost şi noi toţi la început – dar ne strică anturajul. Când toţi din jurul tău înjură şi-ascultă manele şi beau bere la pet în loc de apă şi-aruncă gunoaiele pe jos şi nu citesc o carte şi nu vor să înveţe ceva în plus, când nu se duc la teatru şi vor să fure sau măcar să ciupească ceva, să facă un rău, să nu întindă o mână, să nu-ţi zică o vorbă bună… să facă lucruri rele şi urâte în general, atunci e greu ca tu să răzbaţi. Să te păstrezi bun şi frumos în ciuda tuturor.

România este, din punctul meu de vedere, într-un loc tare urât acum. Sunt foarte mulţi oameni frumoşi, minunaţi, visători şi buni în ţară – dar din ce în ce mai mulţi pleacă, învinşi de sistem, de oameni, de tot. Iar cei care încă sunt aici încep să fie, pur şi simplu, înghiţiti de mase.

Compar situaţia asta cu o infecţie bacteriană ce devine încet-încet imună la un antibiotic.

Şi cam de asta mă gândesc serios să emigrez. Să plec. Să mă mut. Şi în ciuda tuturor dovezilor aruncate în faţa, tot ezit să o fac. Nu am curajul necesar. Pentru că teama, îndoielile, pesimismul, analizatul ăsta excesiv al lucrurilor fac totul mai greu.

Dacă apuci să te plimbi puţin prin lume înainte de a face acest pas important – emigrarea în altă ţară – vei vedea că toate pădurile au uscăturile lor. Nicăieri nu e perfect, peste tot sunt probleme. Iar partea cea mai tristă este că nu poţi afla despre majoritatea acestor probleme decât la luni bune de la mutare, când poate revenirea acasă este mult mai dificilă.

Iar asta complică pentru mine extrem de mult lucrurile. Asta şi faptul că ţin în mâini o viaţă – aceea a fiului meu – şi nu ştiu ce este mai bine pentru el. Având doar cinci ani, este la vârsta la care eu iau deciziile astea importante în locul lui. Iar miza este una extrem de mare.

Dacă nu ar fi el, îmi este clar: aş pleca. Nu mâine. Acum. Aş închide laptopul, mi-aş face bagajul şi aş pleca. Fară dubii.

Aş pleca undeva în Europa, chiar şi într-o ţară în care nu vorbesc limba. (Asta fiind una dintre majorele problemel pentru mine şi fiul meu: limba). M-aş descurca fără probleme cu engleza la început şi n-aş avea nimic împotriva cursurilor intensive de învăţat limba locală. Am deja nişte cunoştinţe de bază în germană şi spaniolă, deci n-aş porni chiar de la zero prin multe ţări din Europa.

Dar pentru fiul meu, ar fi infinit mai greu. El nu vorbeşte engleza, eu nu l-aş putea ajuta prea mult cu orice altă limbă care nu este engleză (fiindca nici eu nu o vorbesc). Va trebui să meargă la o şcoală unde, cel puţin o vreme, nu va înţelege nimic. Îi va fi foarte greu.

Da, ştiu, toată lumea zice că pentru copii este cel mai uşor, dar mie mi-e greu să cred asta. Poate majoritatea copiilor sunt foarte puternici din punct de vedere emoţional, dar cu siguranţă este greu pentru ei. Pentru al meu simt că ar fi mult mai dificil, el fiind mai timid de fel şi extrem de sensibil.

În 2016, am petrecut o lună în Budapesta, plecând cu un băiat care fugea după copii prin parc şi îi invita să se joace cu el. Luna aceea l-a afectat mult, întorcându-ne acasă cu un băiat ruşinos din cale-afară, care nu voia să vorbească cu alţi copii şi care era extrem de ataşat de noi (deci greu la grădiniţă, greu peste tot…)

În acea lună am mers mai mereu la locuri de joacă pline de copii şi uneori am avut succes interacţionând cu părinţii copiilor, folosind limba engleză. Dar la vremea aceea, şi datorită vârstei băieţelului, comunicarea în sine era dificilă. Per total, n-a fost bine, iar efectele astea au trecut tare, tare greu.

E drept, în anii următori n-a mai fost atât de rău, comunicarea non-verbală înlocuind cu oarecare succes cuvintele, dar pentru majoritatea partenerilor de joacă din ţările străine era greu de priceput că nu sunt înţeleşi când vorbesc şi preferau să se joace cu cei care-i înţelegeau.

Deci limba ar fi, din start, cea mai mare piedică, după părerea mea şi principalul motiv pentru care nu fac mutarea. De teamă că, în ciuda tuturor poveştilor de succes cu mutări împreună cu copilul, fix în cazul nostru traumele emoţionale vor fi prea mari.

Dar cât de mult rău facem dacă rămânem?

Asta este întrebarea care schimbă totul. Cuţitul care se răsuceşte în rană şi care face totul mai complicat.

Problemele sunt numeroase în România. Am foarte, foarte lucruri care mă supără şi multe care mă îngrozesc – la fel ca pe multi altii.

Dintre toate, cele mai rele sunt, după părerea mea, sistemul de învăţământ şi sistemul medical. Cu cel din urmă, au inceput să existe opţiuni (contra costuri mari, de obicei) in oraşele mari, dar până la urmă n-ar fi probleme uriaşe.

Doar că eu nu sunt într-un oraş mare. Sunt într-un oraş în care mama a fost tratată pentru nişte infecţii la ochi timp de 1 an şi două luni… greşit. Ea este într-o situaţie foarte atipică, cu multe probleme venite din diverse direcţii, lucruri care au pus într-adevăr doctorii în situaţii foarte dificile.

Dar asta nu este o scuză: să oferi un tratament pentru ceva, când de fapt problema era alta. În tot acest timp, problema care nu era tratată – o banală infecţie la început – revenea o dată la câteva luni, mai puternică şi mai rea. Mereu acea infecţie a fost tratată greişit, la plesneală: i se prescriau nişte medicamente care, de fapt, nu funcţionau.

Problema a fost că niciodată nu i s-a spus că acele medicamente sunt aruncate la ghici, ei neştiind macar dacă infecţia e cauzată de bacterie, ciupercă sau virus. Asta am aflat abia (un pic prea târziu) când am făcut un control amănunţit la o clinică privată şi scumpă. Şi asta după ce am fost pe la toţi doctorii din oraş…

Dar cu educaţia cum facem? Eu am mai scris deja despre sistemul privat de învăţămant, şi el pare a fi cea mai bună opţiune momentan. Dar nici cu o şcoală privată nu am certitudini. În plus, sunt extrem de scumpe… iar o şcoală privată bună ar veni de la sine cu necesitatea mutării din oraş.

Deci, dacă oricum am pleca… de ce să nu schimbăm şi ţara? De ce să mai stăm, cand toată lumea fuge? Ştiu, nu trebuie să faci tot timpul ce face mulţimea… dar mă-ndoiesc că toată lumea care pleacă, o face din prostie. Ba din contră.

Şi mai sunt atatea lucruri mici, mărunte, lucruri care se adună însă şi te înnebunesc, de la simpla purtare infectă a vanzătorilor din magazine sau a funcţionarilor publici, la lipsa de disciplină sau bun simţ în trafic, la oamenii care se holbează la tine, la cei care mănancă seminţe pe stradă, cei care vorbesc la telefon în cinematograf, cei care urlă pe stradă şi multe, multe, multe altele….

Sunt multe întrebări. Am făcut liste. Am făcut calcule. Am întrebat pe forumuri. Am întrebat pe reddit. Am întrebat prieteni şi familie. Am discutat ore în şir, încercánd să aflu răspunsul corect la întrebarea din titlu: să emigrez sau să nu emigrez?

Iar răspunsul este al naibi de dificil. Dar un lucru îmi este clar: încep să văd din ce în ce mai mulţi oameni de foarte bună calitate plecand. Oameni care ziceau că nu vor pleca niciodată. Oameni care au zis că vor lupta mereu. Oameni care au făcut tot ce au putut pentru a îndrepta lucrurile.

Personal, cred că în ciuda tuturor deciziilor politice extrem de greşite din ultimul timp, lucrurile tot se schimbă uşor în bine cand vine vorba de romanul obisnuit. De oamenii pe care îi vezi pe stradă, prin magazine, de toţi străinii din jur. Vad, observ schimbările astea şi mă bucur cand le văd. Dar sunt mult prea mici şi mult prea lente.

Iar multe dintre aceste schimbări sunt, de fapt, oameni care abia aşteaptă să plece…

Ştiu că nicăieri nu este perfect, ştiu că micile probleme ale vieţii sunt prezente oriunde ai fi, oricine ai fi. Dar mai ştiu că prin alte părţi este mai bine. Sau măcar am impresia asta, din relativ scurtele momente petrecute în afara ţării. Şi-atunci… de ce nu emigrez?

Voi ce ziceţi? E de plecat sau de stat? Se îndreaptă lucrurile suficient de repede încat să merite să mai stai sau trebuie să plecăm cat mai repede cu putinţă?

Previous

Merită sau nu să-ţi cumperi dezumidificator?

De ce nu mi se pare o idee bună să-ţi cumperi maşină scumpă

Next

7 thoughts on “Să emigrezi sau să nu emigrezi? Asta-i întrebarea!”

  1. experienta mea o stii – imi pare rau ca nu am plecat mai devreme.
    Sa stii ca oriunde e greu, nu circula covrigii in cozi la caini. La emigrare, sa te astepti ca la acelasi venit/job position sa fii nevoit sa reduci nivelul de trai si sa faci alte eforturi.

    Reply
    • Cred ca multi care pleaca se asteapta la mult mai bine, bazandu-se pe impresiile nu 100% adevarate pictate de prieteni sau bloguri. Eu sunt de parere ca nu exista un loc perfect pe lumea asta si oriunde ai fi exista plusuri si minusuri. Ideea este sa ajungi intr-un loc in care minusurile sa fie mai putine decat acolo de unde pleci si unde sa te simti tu mai bine.

      Reply
  2. Eu am plecat, stii bine. Suntem de 10 zile in NY si este bine. Fata s-a adaptat repede, ii place aici, desi inca suntem la inceput si nu e totul roz. Acum astept sa o inscriu la o gradinita si ii dam tare cu engleza. Copiii se adapteaza usor, daca ne vad pe noi fericiti.

    Sa pleci? Da. Cat mai repede 😉

    Reply
    • Ma bucur sa aud ca mutarea a debutat cu dreptul. E un cerc frumos aici: cand copilul te vede fericit, este si el fericit, ceea ce te face pe tine fericit. Mult succes in continuare!

      Reply
  3. Eu n am plecat, a plecat verisoara mea, medic, cu copilul si mama in varsta, vaduva. A plecat la 59 de ani, in Franta, Toulouse. Dupa 1 an m a intrebat daca merita sa si deschida cabinet acolo, o costa f putin si formalitatile erau simple si rapide, ea avand cabinet aici, cu medic angajat. Parerea mea a fost ca da, sa si deschida, a prins curaj si si a deschis. E de 7 ani acolo. Ii merge foarte bine. Le merge. Ma pregatesc sa ma duc si eu, fiindca nu mai pot aici din toate motivele pe care le ai bifat si tu.
    Din pacate, eu nu mai pot sa sper ca aici va mai fi vreodata civilizatie si normalitate. Limba o poti invata in cateva luni, copilul invata usor, te poti decide pentru un loc, inveti limba acelui loc si intre timp vezi ce oportunitati sunt acolo. Depinde si in ce domeniu activezi.
    Mult succes, orice ai decide!
    M.

    Reply
    • M-a intristat putin mesajul tau, Maria, dar reuseste sa puna bine punctul pe I. Pur si simplu am stat o vreme pe ganduri, incercand sa mai gasesc ceva de zis, ceva de comentat… dar nu a venit nimic. Mult succes si tie!

      Reply
  4. nu plec nici de-al dracu , adica sa las jegurile sa puna mana pe tara ca sa imi fie mai bine MIE si FAMILIEI mele ? lasitate

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.