Sunt deja vreo 7 ani de când am aflat despre conceptul acesta de gătit pentru o lună, și sunt extrem de încântat de el. Practic, totul se rezumă la a dedica o zi pe lună în exclusivitate gătitului în cantități mari, apoi a congela mâncarea, porționat.
Pentru următoarele 30 de zile, tot ce trebuie să faci ca să ai gata masa, este să scoți mâncarea din congelator și să o încălzești. Foarte simplu, foarte util, foarte interesant!
Deși nu reușesc să fac acest lucru lunar, când ai mâncare gătită în congelator, gata pentru o masă rapidă, totul este mult mai ușor. Iar astăzi despre asta vom vorbi: gătitul pentru o lună, idei de mâncare congelată pentru mese rapide și ce mâncare se poate congela.
Un truc extrem de util pe care îl pun in practică de câțva ani: de fiecare dată când gătim, dacă mâncarea respectivă poate fi congelată, mereu facem câteva porții în plus. Măcar atât și tot câștigi ceva timp într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.
De ce avem nevoie pentru a găti pentru o lună?
Conceptul s-a născut în SUA, dar trebuie adaptat stilului nostru european și rețetelor românești care sunt, din fericire, extrem de prietenoase cu acest sistem.
Cei care promovează acest stil spun că o zi întreagă este suficientă pentru a pregăti cele 30 de porții necesare, însă numărul crește exponențial în funcție de câți membri are familia.
Eu personal plănuiesc să iau un week-end întreg și să îl dedic gătitului – pare mai ușor așa, chiar dacă pentru unii două zile de gătit aproape non-stop sună ca un coșmar. Dar te gândești la timpul salvat după…
În afară de timp, mai avem nevoie de o listă de rețete (mai multe despre asta mai jos), suficiente recipiente pentru a congela mâncarea (fiindcă este vorba despre o cantitate foarte mare, ideale sunt pungile de congelator, caserolele ocupând prea mult spațiu) și toate ingredientele necesare pentru gătit.
Cum gătim pentru o lună?

Ideea principală este să gătim cât mai multe feluri de mâncare (pentru a varia de-a lungul lunii) care sunt cât mai ușor de gătit, mai ales în cantități mari.
Trebuie, de asemenea, să încercăm să gătim lucruri care nu necesită atenția noastră exclusivă cât stau pe foc, fiindcă va trebui să gătim concomitent 4-5 tipuri de mâncare.
De asemenea, extrem de important: trebuie gătite doar mâncăruri care știm că ne ies bine și care plac tuturor. Experimentele nu sunt indicate pentru acest tip de gătit!
De asemenea, este foarte important să avem etichete sau măcar să putem scrie pe pungi cu un marker care nu se ia în congelator (etichetele auto-adezive sunt cele mai bune, după părerea mea).
Este extrem de important să scriem ce mâncare se află în recipient și data congelării.
Credeți-mă că în momentul în care vor fi multe tipuri de mâncare în congelator, va fi extrem de dificil de identificat ce se află în fiecare pungă neetichetată!
Zic asta din proprie experiență: de multe ori am scos vinete coapte pentru o salată, ca să descopăr că era o mâncare de linte. Ha!
Siguranța alimentară!
Înainte de a trece la treabă, trebuie să vorbim despre siguranță, pentru că nimic nu strică o lună de gătit mai repede decât o toxiinfecție alimentară sau mâncarea cu gust de „congelator”.
Regula celor două ore: Nicio mâncare gătită nu trebuie să stea la temperatura camerei mai mult de două ore (ideal – chiar mai puțin). Răcirea trebuie făcută rapid (poți pune oala într-un chiuvetă cu apă rece și gheață) înainte de a introduce porțiile în congelator.
Decongelarea corectă: Uită de decongelatul pe blatul din bucătărie. Mâncarea se trece din congelator în frigider cu 24 de ore înainte sau se folosește funcția de defrost a cuptorului cu microunde/cu aburi dacă producătorul recipientului permite asta.
Evitarea arsurii de congelare: Acele cristale albe de gheață care distrug textura apar când mâncarea intră în contact cu aerul. Scoate tot aerul din pungi înainte de a le închide ermetic!
Ce gătim pentru o lună: mâncare care se poate congela

Există un site extrem de util, în limba engleză, dedicat în exclusivitate acestui stil de a găti. Îl găsiți aici, împreună cu o sumedenie de rețete posibile.
După cum ziceam, stilul american de a găti și mâncărurile lor nu sunt neapărat populare la noi, așa că le putem adapta și aduce lucruri noi.
Mai jos mai am niște sugestii de mâncăruri ce pot fi gătite relativ ușor și congelate pentu a fi mâncare în viitor – pe majoritatea le-am încercat deja:
- sarmale
- ardei umpluți
- iahnie de fasole
- mâncare de mazăre
- mâncare de linte
- mâncare din păstăi (teci)
- sos bologneze
- cam orice tip de sos pentru paste, sau sos ce poate fi mâncat ca atare
- varză călită
- lasagna (negătită, doar gata de pus în cuptor)
- carne tocata pentru chiftele / burgeri / sosuri
- tocăniță de legume
- stufat
- pârjoale moldovenești
- musaca de cartofi
- plăcintă cu brânză sau cu mere
- cârnați si practic orice fel de carne gatita, inclusiv care nu diverse tipuri de sos
- supele și ciorbele pot fi congelate fără probleme, însă este mai dificil cu depozitarea lor
- ciulama – (ciulama de pui sau ciulama de ciuperci – pot fi congelate pentru a le reîncălzi când dorești)
- pâine – chiar și ea poate fi congelată și folosită ulterior, după decongelare. Nu prea merită, zic eu însă, fiindcă ocupă foarte mult loc.
Probabil că sunt mult mai multe tipuri de mâncare numai bune pentru gătit în cantități mari și congelate.
Mie personal nu îmi place absolute deloc gustul cărnii de pui reîncălzit, dar nu sunt multe persoane care au această problemă, oferind chiar mai multe posibilități.
Există și anumite tipuri de mâncare care nu se potrivesc foarte bine gătitului pentru o lună. Cartofii și mămăliga sunt primele care îmi vin în minte, dar sunt sigur că nici majoritatea tipurilor de fripturi nu ar fi bune… dacă există dubii în privința unui fel de mâncare, ideal ar fi să încercați sa congelați o cantitate mică pentru a vedea ce iese.
Dar, per total, eu aș zice că aproape orice mâncare poate fi congelată. Rareori am dat greș cu experimentele noastre. Sigur, unele își schimbă puțin textura… dar în general rămân cel puțin mâncabile.
Ce nu ar trebui să ajungă niciodată în congelator
Deși am spus că aproape orice poate fi congelat, există câteva excepții notabile unde pur și simplu nu se poate. Unele alimente își schimbă structura la temperaturi negative, iar rezultatul după decongelare este o textură apoasă sau gumoasă.
- Cartofii în bucăți mari: Dacă sunt fierți în ciorbe sau tocănițe, devin făinoși și sfărâmicioși. Totuși, musacaua sau cartofii sub formă de piure (cu destul unt sau smântână) se comportă mult mai bine.
- Mămăliga: Odată înghețată, se separă și devine grunjoasă. E mult mai simplu să o prepari proaspătă în 10 minute lângă o porție de sarmale deja gata.
- Legumele cu conținut mare de apă: Salata verde, castraveții sau roșiile crude se transformă într-o mâzgă inutilizabilă (dacă vrei sa le mănânci “proaspete”). Pentru gătit – roșiile sunt OK.
- Sosurile pe bază de ou sau amidon: Maioneza se va tăia, iar sosurile îngroșate cu mult amidon pot deveni gelatinoase și inestetice.
Dacă ai dubii în privința unui fel de mâncare, cel mai bine este să faci un test. Congelează o porție mică, las-o 24 de ore, decongeli și vezi ce iese. Este singura metodă prin care poți decide dacă gustul și textura sunt pe placul tău.
Cum adaptăm gătitul pentru o lună?

Poate multe persoane nu vor merge chiar atât de departe încât să planifice mâncarea pentru 30 de zile în avans, pentru ca apoi să o gătească pe toată o dată. Dar tot poate fi adaptat acest tip de gătit pentru a ne ajuta în viitor.
Eu cam asta am făcut la început, testând diferite tipuri de mâncare: întâi punând câte 2-3 porții la congelator, apoi mărind numărul. Este extrem de util – veți vedea cu siguranță – pentru momentele acelea când nu aveți timp să gătiți. Măcar atât!
De aceea, recomand ca întotdeauna când gătiți ceva ce poate fi congelat, pregătiți mai mult și congelați măcar pentru încă o masă.
Munca depusă pentru a găti 500 de grame, 1 kilogram sau 2 de fasole boabe este cam aceeași, așa că de ce să nu vă ușurați sarcina pentru viitor? Sunt multe tipuri de mâncare ce pot fi gătite ușor în cantităti mari!
Alternativ, puteți începe cu o singură zi de gătit – sau o jumătate de zi – și gătit doar pentru o săptămână sau două.
Concluzie: Merită efortul?
Gătitul pentru o lună este o metodă excelentă pentru cei aflați mereu în criză de timp, dar și pentru cei care vor pur și simplu o pauză de la statul zilnic lângă aragaz.
Cu etichetele potrivite și puțină organizare, poți transforma haosul din bucătărie într-un sistem bine uns care funcționează pentru tine, nu invers.
Voi ce părere aveți despre această strategie? Sunteți gata să sacrificați un weekend pentru o lună de liniște? Dacă aveți și alte rețete care „supraviețuiesc” bine la congelator, lăsați-le în comentarii – sunt mereu în căutare de idei noi pentru sesiunea mea viitoare!
Si eu am gasit-o tot la americani. Mi se pare o idee practica pt cine e ocupat: o zi pt cumparaturi, gatit, portionat si congelat, si apoi spalat toata bucataria scuteste mult timp si drumuri dar si energie si apa si mai ales bani.
Si eu congelez mancare, in general excesul si ajunge pachet la munca joia/vinerea. Stiu ca in urma gatirii si congelarii se duc mare parte din vitamine si gusturi, dar cum alternativa e sa cumpar ceva pe fuga si tot cu putini nutrienti, ajung sa aleg varianta congelata de mine care e mai sanatoasa si ieftina.
Nu pot congela insa multe pt ca serile consumam supe, salate, ce nu pot fi congelate ( dar pot fierbe supa de oase sau fasolica sau linte etc. chestii ce le folosesc)
Ce am testat si mi-a placut au fost proteinele si grasimile: carnuri si fasole fiarta si naut fiert si mancare de varza si supa de oase si ciuperci, am mai avut si dovleac copt. Am mai portionat si fructe/legume fix o portie pt smoothie. Sincer, nici nu e nevoie de o zi de gatit: 2-3 ore pt cumparaturi apoi gatitul se face sincron pt ca felurile de mancare folosesc acelasi ingredient/pasi sau chiar acelasi produs final ar putea fi pus in 5-10 caserole.
Un experiment a fost sa gatesc in weekend si sa pregatesc caserole pt munca pt mine: 2 in frigider si 3 in congelator, acelasi fel ( legume cu ciuperci), doar adaugat cate un extra ingredient. Dimineata cand plecam la munca scoteam caserola din congelator, mai adaugam ceva in caserola ( lite sau orez fiert, ce aveam de pe seara) si pana la pranz se dezgheta.
Da, am uitat de fructele congelate pentru smoothie! Si noi am pus dovleac, dar crud si ras pentru placinta.
Foarte buna ideea cu adaugarea unui ingredient in plus! Astfel, aceeasi mancare o poti face sa para a fi alta de fiecare data!
Eu nu am nicio problema sa mananc la pranz acelasi fel zi de zi. La munca sunt contra timp, mananc la birou, conteaza sa am ceva sanatos si ieftin. De aia mi se potriveste gatit si congelat.
Problema e ca nu am suficiente caserole (ma feresc sa congelez in plastic, asa ca am cateva castroane de sticla cu capac) – dar o sa experimentez un gatit de 10 portii si congelat.
Si eu am descoperit ideea acum un an si ceva si am fost la fel de incantata de ea. Felicitari pentru articol, Calin!
Multumesc, ma bucur ca nu sunt singurul care considera serios aceasta metoda.
folosesc metoda din 2004, de cand s-a nascut fiica mea si de cand am constatat ca nu mai am chiar asa mult timp de gatit pentru adultii din casa. Acum sunt campioana la congelat mancare, o recomand multora. Prefer sa congelez in boluri sau pungi puse in forma de bol, pentru cate o portie care sa poata fi incalzita intr-o cratita mica pentru ca nu am cuptor cu microunde. Bolurile cu sau fara pungi le las o noapte la congelat dupa care le scot si le pun intr-o punga mare pe sortimente.
Am perioade cand nu am deloc chef sa gatesc si perioade cand gatesc chiar prea mult si m-am adaptat. Congelez mancarica de mazare cu sau fara carne de pui, iahnie de fasole, varza calita, sos bolognez; sos pentru pizza, sos cu pui si legume sau ciuperci in stil chinezesc, lasagna cu paste proaspete, paste pregatite pentru a fi gratinate, ciorba de perisoare, chiar si perisoare crude, ciorba de pui, supa concentrata de pui, supa concentrata de porc; nu prea ne intelegem cu vita. Supa concentrata o folosesc extrem de des, o pun la congelat in formele pentru briose pe care dupa congelare le scot din forma si le pun intr-o punga mare.
Eu congelez si muschiulet de porc facut la cuptor; este preferatul fiicei mele si am constatat ca are cam acelasi gust ca facut proaspat; ii place si sa-si faca sandwich cu el taiat feliute subtiri, asa ca in mare parte il congelez gata taiat, cat pentru un sandwich si feliute separate. Prefer sa manance asa decat cine stie ce mezel.
Nu mai stiu ce am congelat de-a lungul timpului dar niciodata nu lipseste din congelator supa concentrata, o ciorba si un fel 2.
Super, suna foarte bine! Multumesc pentru lista de mancaruri ce merg congelate!
Buna eu am lasagna gatita si sarmale gatite …dar am facut cam mukte si ne-am saturat de ele ma gandeam si eu sa le congelez …a incercat cineva ?? E ok?? Nu au gust ciudat cand le decongelezi?? Nu sunt apoase ?
Lasagna gatita nu am incercat, dar sarmale da si nu mi s-a parut nimic ciudat mai apoi.
Sarmalele sunt foarte bune, eu congelez de mulți ani.mai congelez ardei umpluți și fierți la care le fac repede un sos.