Bazându-mă pe ideea că “niciodată nu e prea devreme,” am început deja să mă gândesc la tipul de școală pe care să-l aleg pentru băiețelul meu. Are 4 ani de-abia, deci mai urmează încă un an de grădiniță înainte de clasa pregătitoare, dar astfel de planuri nu se lasă pentru ultima sută de metri.
Deși inițial nici măcar nu mă gândisem că o școală privată ar putea fi o soluție viabilă, m-a lovit brusc ideea aceasta într-o zi: “Dar dacă e mai bine pentru copil să meargă la o școală privată, în locul uneia de stat?”
Cu sămânța plantată, am început dezbaterile cu propria-mi persoană, dar și cu soția – iar astăzi am zis să le aduc online, să vedem cu toții cum e mai bine: școala privată sau de stat în România?
Trebuie să încep prin a spune că părerea mea despre sistemul de învățământ din România este tare proastă. Mi se pare un sistem învechit, depășit, inutil. Un sistem bolnav, neschimbat în bine de când am fost eu elev (când era departe de a fi perfect), neschimbat în bine de când părinții mei erau elevi…
Orice sistem care nu ține pasul cu vremurile care se schimbă, cu evoluția naturală a lucrurilor (a societății, în cazul de față), este un sistem depășit și, într-o mai mare sau mai mică măsură, inutil.
Este ca și când ți-ai cumpăra un computer ultimul răcnet și ți-ai instala pe el MS-Dos ca sistem de operare (pentru necunoscători, MS-Dos este un sistem de operare pentru calculatoare initial lansat în 1981 și terminat în 2000). Inutil. Limitat.
Dar copilul tot trebuie să învețe ceva. Deși sistemul în sine mi se pare extrem de învechit și greșit, nu sunt împotriva ideii de a-l învăța pe copil câte puțin din toate.
Da, acesta trebuie să se axeze doar pe ceea ce îi place, pe domenii spre care este înclinat – dar dacă nu le încearcă pe toate, nu are nicio șansă să știe cu adevărat ce îi place, nu?
Însă de aici până la a învăța forțat ziua, luna, anul (eventual ora) la care s-a născut Ștefan Bathory, cât de lung e Oltul și câte lacuri de acumulare sunt de-a lungul lui, plus niște noțiuni de greacă antică (că poate, doar-doar, om ajunge să călătorim în timp!) mi se pare puțin exagerat.
Hrănim cu lingurița, să vedem ce-i mai bun, și abia apoi băgăm cu polonicul.
Iar sistemul de învățământ românesc este unul care bagă cu polonicul, orice tip de mâncare: veche, stricată, bună, acră, dulce. De toate, că doar n-om face “poc”.
Dar haideți să luăm totul factual, pas cu pas. Să vedem ce avantaje și dezavantaje găsesc eu pentru fiecare tip de sistem de învățământ din România: cel de stat și cel privat, și să veniți și voi cu adăugiri.
Vreau, ca orice părinte, să fiu sigur că fac alegerea cea mai bună pentru copilul meu – și nu poți face asta decât dacă ai o vedere clară, de ansamblu, asupra situației.
Așa că, pentru a hotărî ce alegem dintre școala privată și cea de stat, trebuie să luăm în considerare următoarele lucruri:
Școala de stat – avantaje
1.
Este gratuită. Bine, treaba asta este extrem de relativă, pentru că oricine s-a lovit de sistemul de învățământ în ultimul timp știe că gratuitatea este o fantezie și există costuri suplimentare destul de importante. Dar cu siguranță ieși MULT mai ieftin decât la o școală particulară. Fără dubii.
2.
Profesorii sunt, în general, mai experimentați decât la școala privată. Este mai mult o bănuială, iar asta nu înseamnă neapărat că sunt mai bine pregătiți, dar chiar și experiența contează.
Pentru că, până la urmă, în situația ipotetică în care două cadre didactice au același nivel de pregătire, mai bun va fi cel cu mai multă experiență – după părerea mea.
3.
Elevii cu adevărat buni au șansa de afirmare. Nu neg aici că o școală privată nu le oferă copiilor șansa de a excela și a se afirma, dar parcă mai rar auzi de persoane cu rezultate excepționale venite de la o școală privată.
Sigur, acest lucru poate fi și din cauza numărului net superior de elevi din sistemul de stat, și avem și aici o mulțime de factori ce pot influența negativ elevul (calitatea clasei în care a ajuns, colectivul, profesorii etc).
Dar, cu siguranță, sistemul de stat oferă destule rampe de lansare sau afirmare pentru copiii cu adevărat valoroși. Păcat că nu știm cu exactitate câți se pierd pe drum, însă…
Mit
Școala de stat urmează un sistem (destul de) clar și bine stabilit, testat de-a lungul anilor. Asta înseamnă că, având atâtea generații care au trecut prin el fără efecte devastatoare, este un sistem bun. Motive gen “așa a fost mereu” sau “și eu am fost la școala de stat și uite ce bine-mi e” sunt auzite mereu.
Nu aș fi însă complet de acord că este și adevărat, sau că această abordare este corectă. Poate că a fost bine acum 20 de ani, dar poate că nu mai e bine acum.
Schimbările sunt cel mai greu de acceptat, pentru că lucrurile cu care ne-am obișnuit deja sunt ușor de înțeles… dar fără schimbare nu există evoluție.
Îmi amintesc un comentariu pe care îl citisem pe undeva referitor la argumentul “eu am fost la școală la stat și uite ce bine-mi este”. Întrebarea excelentă era: “Dar dacă ai ajuns așa bine în ciuda sistemului și nu datorită lui?”
Drept urmare, pentru mine cel puțin, avantajul tradiției și vechimii nu este decât un mit, și nu neapărat un avantaj.
Școala de stat – dezavantaje
1.
Numărul mare de elevi dintr-o clasă. Din start, asta înseamnă mai puțin timp pentru fiecare profesor să se ocupe de fiecare elev în parte.
Din acest motiv încă există “favoriții profesorului” – mâna de elevi care reușesc să creeze o conexiune cu respectivul cadru didactic și care primesc majoritatea atenției acestuia.
2.
Dezinteresul profesorilor vine să înrăutățească primul dezavantaj. Din fericire, nu este o regulă, dar există destule cazuri în care profesorii sunt pur și simplu lipsiți de interes să își facă treaba cât pot de bine.
Salarii mici, faptul că le displace o clasă sau cine știe ce alte motive rezultă în numeroși profesori care își fac treaba de mântuială.
Mai rău, aceștia sunt considerați, de obicei, “profii cool” făcănd chiar și mai mult rău decât simplul dezinteres față de a-și preda materia: îi fac pe copiii să vadă că lipsa de seriozitate te face mai popular și poate chiar că “munca este pentru fraieri”.
3.
Lipsa securitații, care merge mână în mână cu elevii veniți din toate clasele sociale și din diferite zone, mai mult sau mai puțin avansate.
Cu alte cuvinte, copiii din toate mediile vor ajunge în școlile de stat și, deși există sisteme clare de departajare care îi țin pe cei răi departe de cei cuminți, orice pădure își are uscăciunile ei.
Iar în acest caz, “uscăciunile” sunt destul de multe, dând naștere scandalurilor în școală, de la bully-ing la tot felul de purtări extrem de nepotrivite.
Eu am fost mereu de părere că lucrurile rele se învață mult mai ușor și repede decât cele bune și tocmai din această cauză consider acest dezavantaj drept unul dintre cele mai importante de pe listă.
Vreau să fiu sigur că fac tot ce îmi stă în putință să imi protejez copilul de potențiali agresori din școală, fără să-l transform pe el într-unul.
Sigur, e foarte ușor să îți înveți copilul să fie el primul care dă cu pumnul, care împinge și jignește, iar acest lucru îl va salva de mulți agresori, dar doar pentru că ar deveni unul dintre ei. Lucru pe care nu mi-l doresc. Dar alții nu au nimic împotrivă. Alții sunt pur și simplu făcuți pentru asta.
Combinând acest lucru cu numărul uriaș de copii dintr-o școală de stat, ai toate șansele ca elevul să ajungă într-una dintre cele două tabere: agresorii sau agresații.
Nu vreau să îmi asum niciun risc ca el să ajungă în ultima categorie, pentru că traumele din timpul școlii pot avea efecte pe viață sau cel puțin școala în sine poate deveni cu atât mai chinuitoare cu cât se adaugă un element negativ în plus.
4.
Am vorbit deja despre conceptele învechite ale sistemului ca întreg, dar trebuie menționat din nou. Atâta timp cât continui să faci treaba ca acum 50 de ani, consider că este o problemă la mijloc.
Iar aici ideea de “ce nu-i stricat nu trebuie reparat” nu intră în discuție: văd învechitul sistem de învățământ drept un dezavantaj și o povară inutilă pentru copil.
5.
Favoritismele sunt un dezavantaj minor, dar un dezavantaj care pe unii poate îi afectează mai mult decât pe alții.
Eu am fost, de obicei, de partea celor avantajați în liceu, fiind nepotul unei foste profesoare și al unui fost profesor și director al liceului. Încă mai activau destui profesori care le fuseseră colegi și, bine-nțeles, nu puteau să-i dea note mici copilului, să-l facă de râs.
Drept urmare, am fost favorizat în nenumărate cazuri. Cel mai evident era la chimie, unde până și mie îmi era rușine de cum decurgeau lucrurile.
Chimia era ceva ce nu puteam digera și pur și simplu refuzam să învăț orice legat de această materie (eu fiind și la profil uman, de limbi străine). Dar făceam chimie cu una dintre cele mai exigente profesoare din liceu, o profesoară care lăsa corijenți câte 5-10 elevi în fiecare clasă.
Nu pe mine însă. Când mă scotea la tablă să ma asculte, îmi dădea un exercițiu (sau cum s-or numi ele) și începea interogatoriul: “Nu-i așa că acum trebuie să tragi o linie de aici acolo?”
Dădeam din cap și executam. “Nu-i așa că acum tai Carbonul și scrii formula asta:…” și tot așa. N-aveam nici cea mai mică idee despre ce se întâmplă acolo, dar primeam notă mare pentru că făceam totul perfect.
Am fost și de cealaltă parte a baricadei. Într-un an, la olimpiada de engleză, am luat cea mai mare notă, calificându-mă la etapa următoare.
Însă o profesoară de engleză, a cărei fiică luase o notă mai mică decât a mea și nu mergea mai departe, a făcut mare scandal, susținând că este imposibil ca eu, cel care nu prea mergeam la ore (lucru adevărat) să iau notă mai mare decât fata ei. Drept urmare, fata trebuia să meargă la faza următoare, nu eu.
Mulți ar fi plecat capul și cu siguranță și mai mulți ar fi rămas pe dinafară, dar eu nu m-am dat bătut și, cu ajutorul dirigintei, după vizite la directori și chiar un consiliu creat pentru a stabili cine merge mai departe să “reprezinte” liceul, am primit ce mi se cuvenea.
Sunt convins că dacă alta ar fi fost situația mea în acel liceu, nici nu se ajungea la consilii și alte lucruri asemănătoare. În plus, cu siguranță aș fi devenit un paria la ora de engleză a respectivei profesoare, dar din fericire nu făceam cu ea.
Cu alte cuvinte, sistemul de învățământ de stat este unul incorect. Urmând regulile comuniste conform cărora unii sunt “mai speciali” decât alții, acesta nu poate decât să facă rău tuturor elevilor.
Școala privată – avantaje
1.
Majoritatea școlilor private urmează un sistem de predare modern, unul care se concentrează pe elev și pe preferințele lui.
Sigur, ele trebuie să respecte o programă, dar felul în care predai și echipamentele folosite pentru a face totul mai plăcut transformă experiența într-una mult mai plăcută.
2.
Numărul redus de elevi dintr-o clasă este un alt mare avantaj, după părerea mea. Profesorii au pur și simplu mai mult timp pentru fiecare elev în parte, făcând înțelegerea materiei mult mai ușoară și reducând necesitatea unor ore suplimentare de pregătire.
Multe persoane susțin că numărul redus de elevi influențează negativ capacitatea de socializare a copilului, ceea este fals după părerea mea.
Din contră, fiindcă sunt mai puțini copiii, aceștia vor trebui să învețe să lucreze și cu cei care nu le sunt 100% pe plac.
De asemenea, având în vedere că sunt totuși între 10 – 15 copii în fiecare clasă, nu putem vorbi de lipsa oportunităților de socializare.
Nu strică să cunoști oameni din toate mediile, dar dacă există posibilitatea ca acei oameni să te înfluențeze în mod negativ cât încă ești în formare, mai bine să zici pas.
3.
Totul arată frumos, atrăgător și modern. Am rămas pur și simplu cu gura căscată văzând poze din școlile particulare din București. Sunt convins că situația este similară prin alte locuri din țară.
Până la urmă, știu că acest avantaj poate fi ușor trecut cu vederea, dar în același timp mai știu și că totul este mai plăcut atunci când se desfășoară într-un mediu plăcut.
Dacă ai de ales dintre o sală de clasă modernă, curată și frumoasă, cu tot felul de echipamente pentru diferitele materii și una tradițională, de ce să nu mergi cu prima variantă?
4.
Siguranța este, după părerea mea, ceva mai ridicată într-o școală particulară. Având mai puțini copii de monitorizat, este mult mai ușor să reduci violența dintre ei și să menții pacea și armonia.
Deși îmi vine greu să o spun, pentru că există posibilitatea să fiu greșit judecat, voi risca, totuși: copiii de la o școală particulară vor face parte dintr-o anumită categorie socială.
Știu că fiecare pădure are uscăciunile ei și multe familii bogate își scapă complet de sub control copiii, dar per total eu cred că avem o calitate mai bună a elevilor în cazul școlilor private.
Adică, doar n-om fi noi singurii care nu suntem pare a clasei bogate, dar care suntem dispuși să facem sacrificiul financiar pentru a ne trimite copilul la o școală privată! Sunt convins că mai există multe familii care iau toate aceste avantaje în considerare și aleg să trimită copii foarte buni la o școală particulară.
5.
Părinții sunt mereu ținuți la curent cu situația copilului la ore. Sunt anumite grădinițe particulare care oferă chiar feed-uri video pentru a putea fi mereu cu ochii pe micuți.
Nu știu dacă există astfel de opțiuni la școli, dar chiar și fară ele, părinții sunt mult mai informați în legătură cu nivelul copilului lor decât la o școală de stat.
6.
În fine, școlile private oferă multe alte avantaje pe care le grupez în categoria de “activități extracurriculare”.
De la nenumărate cursuri suplimentare la activități și tabere, excursii si voluntariat, există nenumărate opțiuni pentru copii să facă ceea ce îi atrage.
Deși nu sunt adeptul ideii de ținere a copilului toată ziua ocupat cu tot felul de activități, sunt conștient că este mai bine să-i ofer lui șansa să le aleagă pe acelea care îi fac cea mai mare plăcere, iar în cazul școlilor private aceste opțiuni sunt nenumărate.
Școala privată – dezavantaje
1.
Din start, cel mai mare dezavantaj al școlii private este prețul. Costurile sunt uriașe pentru majoritatea persoanelor, undeva între 400 și 800 de euro pe lună – de obicei spre limita superioară. (Am găsit chiar opțiuni cu preț și mai piperat de atât)
Pentru noi, ar fi un efort uriaș să acoperim aceste costuri lunare (la care, cu siguranța, se vor mai adăuga și altele) iar în momentul de față nu sunt 100% convins că ne putem permite. Dacă o facem însă, este cu siguranță în urma unor sacrificii.
Sigur, sunt persoane care își permit fără probleme plata taxelor, iar în cazul lor acest dezavantaj, evident, dispare.
2.
Opțiunile sunt extrem de limitate când vine vorba despre alegerea unei școli particulare. Acest lucru este cu atât mai supărător pentru noi, care locuim în provincie.
În orașul în care locuim, de exemplu, nu există nici o școală particulară. Asta înseamnă că, în mai toate cazurile, pentru cei din provincie care trebuie să se mute într-un alt oraș pentru a-și trimite copilul la o școală privată, treaba devine aproape imposibilă.
3.
Este posibil ca profesorii să nu fie foarte bine pregătiți. Deși mie mi se pare extrem de ciudată treaba asta, pentru că eu mă gândesc că majoritatea profesorilor buni sunt atrași de sistemul privat tocmai datorită câștigurilor mai bune (ca doctorii, de exemplu), se pare că situația nu stă încă astfel.
Știu că ma uitam la o școală privată prin lista profesorilor, iar la un moment dat am dat click pe un cadru didactic, la întâmplare, pentru a afla mai multe detalii. Profesoara în cauză era fie educatoare, fie învățătoare (mult mai probabil cea din urmă variantă).
Ca pregătire profesională, avea o facultate de marketing și un master în afaceri de nu-știu-care. Sigur, avea mai apoi niște cursuri de pregătire pedagogică, dar parcă mă așteptam să vad niște CV-uri pline de studii în domeniu la școlile astea private.
Poate să fi fost doar o coincidență și eu să fi apăsat fix pe cea mai puțin impresionanță învățătoare din listă. De asemenea, faptul că nu a urmat o facultate de pedagogie nu înseamnă neapărat că ese o profesoară slabă. Dar poate însemna toate astea, precum și faptul că profesorii de la școlile private să nu fie foarte bine pregătiți.
Mit
Eu aveam convingerea că școala particulară este un loc în care se duc elevii de bani gata care nu prea sunt interesați de școală sau care nu sunt suficient de pregătiți să câștige un loc într-o clasă bună la stat.
După cum vedeți, însă, trec acest “dezavantaj” ca mit pentru că s-ar putea ca acest lucru să fie complet rupt de realitate. Nu am făcut suficiente cercetări pentru a mă pronunța ferm, dar am din ce în ce mai multe motive să cred că școlile particulare sunt din ce în ce mai serioase.
Concluzie
M-am întins extrem de mult cu acest articol și tare mi-e teamă că nu va fi citit în întregime de nimeni, dar măcar îmi oferă mie o vedere mai clară, de ansamblu, asupra situației.
Sper că cei înteresați sau cei care încă au dubii să citească totul cu atenție și să mă corecteze unde e nevoie sau să adauge avantaje/dezavantaje pentru fiecare sistem în parte.
Până atunci, trebuie să concluzionez că eu nu văd absolut niciun motiv pentru care familiile care își permit o școală privată (chiar și cu eforturi financiare, cum ar fi în cazul nostru), să nu aleagă asta pentru copilul lor, dar neapărat după o documentare solidă, pentru a fi siguri că își trimit copilul la o școală extrem de bună care-și merită banii.
Voi ce parere aveți, însă? Este școala tradițională de stat din România cea mai bună opțiune pentru un elev în zilele noastre sau într-adevăr școala privată ar fi alegerea mai potrivită?
Fiica mea e mai mare, deja clasa a 4a. A fost la 2 gradinite private, apoi 2 institutii de stat . Am fost in clase de 30 copii si de 12 copii.
Tot ce conteaza vine de acasa, educatia se face acasa, scoala ofera oaresce instruire dar baza tot de acasa e (vaz diferentele intre copii la scoala, intre colegi). Probleme cu bulling si agresivitate nu cu cei f. saraci i-a avut ci cu cei cu o situatie foarte buna!!! (care neglijau copilul).. Mai exact, cunosc indieni care au facut scoala primara sub copac scriind cu degetele in nisip, si sunt din cei mai buni profesional cu care am lucrat – nu scoala privata i-a facut oameni ci munca lor. Sa mai zic de omul cel mai ordonat cu care am lucrat ca a facut homeschooling pentru o perioada.
Pe de alta parte, pediatrul nostru are alt reper: sanatatea. Si un argument a lui e ca cea mai buna scoala e cea aproape de casa, zilnic copilul sa mearga pe jos, tzopaie, vina cu colegi impreuna etc. si ca un copil dus la scoala cu masina e un copil bolnav. Pana la urma e frustrarea noastra de adulti ca sa faca copilul performanta, tot ce are nevoie un copil e libertate si ocazia sa isi descopere talentele – cunosc si tamplari buni fericiti.
Foarte interesant aspectul legat de sanatate – chiar nu ma gandisem la asta! Orice copil care nu primeste suficienta atentie acasa, indiferent de starea materiala a familiei din care provine, va fi un copil problema. In Romania, problema lipsei de educatie acasa este mai mare decat in Belgia (daca nu gresesc eu locatia :P), cel putin in orasele mai micute, unde parintii sunt plecati prin alte parti la munca si/sau timpul efectiv pentru copii este extrem de limitat.
Din ce am vazut si noi, nivelul educatiei de acasa si calitatea timpului petrecut de copii cu parintii este cel putin ingrijoratoare. Sigur, sunt si exceptii, dar personal sunt tare ingrijorat :)
Cum este sistemul privat de invatamant in Belgia (din nou, daca nu gresesc eu tara)? Chiar si la gradinita, cam care sunt preturile? Ar fi foarte interesant de stiut pentru a putea compara cu ce avem aici.