Până și la televizor ni se spune să evităm consumul de grăsimi, iar ideea generală este că dacă o mâncare este grasă, atunci este nesănătoasă.
Deși, în general, acest lucru este adevărat, nu toate mâncărurile grase sunt rele, iar mai jos am pregătit pentru voi o listă cu șase alimente grase care sunt, de fapt, extrem de sănătoase.
Ca în cazul oricărui tip de mâncare, trebuie să păstrăm, touși, o moderație și când vine vorba de consumul alimentelor de mai jos: doar pentru că intră în categoria “sănătos,” nu înseamnă că avem liber să consumăm kilograme pe zi!
1. Ouăle
Știm cu toții, din moși-strămoși, că ouăle nu sunt sănătoase, că poți consuma maxim un albuș la 14 ani dacă vrei să te menți sănătos, dar nu este în totalitate adevărat.
Un ou de găină conține în medie 5 grame de grăsime (dintre care 1.5 grăsime saturată, considerată nocivă, restul fiind grăsime bună), plus numeroși alți nutrienți care ne ajută dacă vrem să ducem un stil de viață sănătos.
Deci, per total, ouăle pot fi considerate elemente de bază și putem mânca fără probleme 2-4 ouă pe săptămână.
2. Avocado
Am descoperit relativ recent acest fruct și am devenit instant fanul lui. Multe persoane sunt surprinse să audă că un avocado este gras, dar adevărul este că bate multe tipuri de carne: un fruct întreg conține în jur de 30 de grame de grăsime, dar din fericire cam 20 sunt grăsimi sănătoase, monosaturate.
Pe lângă astea, un avocado este o bombă de vitamine, minerale și antioxidanți, fiind o opțiune extrem de sănătoasă în dieta oricărei persoane – ba chiar recomandat din toată inima copiilor încă de la diversificare.
3. Uleiul de măsline
Considerat de mulți drept cel mai sănătos tip de ulei, uleiul de măsline extra-virgin (presat la rece) are și o aromă inconfundabilă, extrem de plăcută.
Deși unele studii consideră că are o temperatură de ardere joasă (deci devine nesănătos dacă este prăjit), uleiul de măsline extra-virgin ar trebui să fie unica alegere când vine vorba de dressinguri, sosuri reci și, practic, orice tip de consum de ulei.
Asta pentru că acest ulei previne diferite tipuri de probleme de inimă, anumite tipuri de cancer sau riscul de accident vascular cerebral.
4. Unt de arahide
Deși la noi nu este atât de popular ca la frații noștri de peste ocean, untul de arahide este extrem de sănătos, deși are un conținut ridicat de grăsime.
Atenție! Optați pentru untul de arahide fără adaos de zahăr sau alte porcărioare, pentru că în acest caz nu-l mai putem considera sănătos.
Dar untul simplu de arahide conține grăsimi sănatoase (dar si saturate), proteine și alți nutrienți benefici. Nu uitați, însă, că vine și cu multe calorii, așa că dacă vreți să slăbiți, nu exagerați cu consumul!
5. Migdale și nuci
Cam toate tipurile de nuci sunt sănătoase (deci puteți înlocui și untul de arahide cu arahidele simple), atâta timp cât le mâncăm crude sau coapte fără ulei (majoritatea celor din comerț sunt prăjite, deci atenție!).
Dintre toate tipurile de nuci, migdalele sunt cele mai slabe, dar dacă vreți să reduceți costurile puțin, puteți merge fără probleme pe mâna nucilor românești care sunt delicioase și mai ieftine.
6. Peștele gras
Am lăsat la urmă peștele fiindcă îl consider deja cunoscut tuturor drept mâncare sănătoasă, chiar dacă este gras.
Bogat în acizi grași Omega-3, orice tip de pește gras este sănătos, dar puteți obține rezultate și mai bune alegând pește pescuit din zone mai puțin poluate (somon pescuit, sardine, chiar și macrou) sau optați pentru variante locale cum ar fi somnul.
Ideal ar fi să consumăm pește de două ori pe săptămână.
Nu toate mâncărurile grase sunt nesănătoase – din contră! Chiar avem nevoie de grăsimi, ideal asociate cu alte tipuri de alimente (legume) pentru a ajuta asimilarea nutrienților și vitaminelor. Așa că nu fugiți de grăsimi – fugiți doar de cele nocive!
nu pot sa tac asa ca voi comenta.
Uleiuri: avem uleiuri loco la bune decat cei de masline. Vezi ulei de floarea soarelui presat la rece, cel proaspat are o aroma extraordinara. Am avut intr-o toamna o sticla de la o ruda, facut artizanal, si am tinut post cu cartofi copti, putin ulei in care intindeam si muraturi : o bunatate.
Decat unt de arahide, mult mai bune sunt semintele ca atare. Asa cum ai scris de nuci, alune, seminte de floarea soarelui, seminte de dovleac – un pumn din acestea sunt o gustare perfecta, deseori un mic dejun.
Untul. Facut artizanal, evident, adica netratat termic.
Avem si pesti grasi loco: biban, scrumbie, dar si crapul sunt pesti nemaipomeniti, mai ales proaspeti. Intradevar, la pestii oceanici gasim mai multi pesti grasi, dar eu am o ptoblema cu transportul si poluarea.
Si ca o remarca: ficat de cod. Beneficiile sunt mai mari decat dezavantajele conservelor, asa ca adaug cate o conserva cand fac pasta de peste .
am uitat de somn (sub 2kg zice unchiul meu din Tulcea) si de salau. Tot pesti grasi.
de unde cumperi ficat de cod (magazin si marca pls) eu am cautat pe aici dar nu am gasit, imi luam din Fr cand ajungeam
delhaize / carfour /Colruyt
http://shop.delhaize.be/fr-be/Sale/Conserves/Poissons/Foie-de-morue-7C-Legerement-fume/p/S1995091400129280000
tks a lot:)
in carrefour market-ul pe care il frecventez eu nu au, o sa ma duc in delhaize, desi nu prea am drum pe acolo
Intra-devar, uleiurile presate la rece sunt mult mai sanatoase decat variantele clasice. Insa acestea nu au antioxidantii uleiului de masline. Untul facut in casa nu l-am incercat, banuiesc ca are gust mult mai bun decat cel din comert, dar tot are un continut foarte ridicat de grasimi saturate, deci tot nesanatos ramane.
Mie salaul si bibanul imi pareau pesti slabi. Probabil conteaza si marimea, ca pe astia ii prindeam eu si veneau in micimi, nu marimi :))
orice peste are grasimi faine. Si da, si mie salau si biban mi se pare slab – prefer scrumbia de Dunare ;)