De ce ni se pare nouă, românilor, normal să furăm?

A trebuit să aștept câteva zile înainte de a scrie acest articol, fiidcă prea clocoteam de nervi la început. La început, când am realizat că nouă, românilor (generalizez, evident, însă tare mi-e teamă că procentul este foarte mare) ne place să furăm.

Și, mai rău, ni se pare normal furtul.

În România, să furi – măcar să ciupești un pic – e o dovadă de înventivitate. O treabă de a fi mai șmecher decât vecinul tău, decât toată lumea. A fura înseamnă a fi deștept. Și e plină, plină țara de deștepți!

Acum câteva zile am auzit-o pe una dintre vecinele noastre – o doamă pe care ai numi-o de altfel respectabilă, o doamnă care a avut deschise un magazin și un bar imediat după revoluție până în urmă cu vreo zece ani, când s-a pensionat (dar spațiile sunt acum închiriate).

O doamnă, deci, care nu se zbate în sărăcie. O doamnă care locuiește la casă și zicea că de la anul se va muta de la termoficarea orașului la centrală pe curent electric. Îi va ieși mult mai ieftin, zicea ea iar eu nu înțelegeam cum este posibil acest lucru.

A explicat ea mai târziu: “vorbesc cu cineva să-mi facă o șmecherie la contor și în loc de 4,000 de lei pe lună, voi plăti 500 – și mă și lăfăi în căldura!”

Deci asta era! O șmecherie, o chestie inventivă, ceva normal – că doar aflase de la vecinul X, care face la fel de 2 ani. Nicidecum să fure!

Ca o paranteză, consider că eu sunt părtaș la acest furt. Știu despre el și nu îi spun nimănui. Vine destul de greu, la nivel personal, să fac o plângere pe undeva și să-i bag pe acești oameni în belele.

Dar sper să imi treacă problemele astea și să fac ceea ce trebuie, pentru că nu eu le fac probleme, ci ei și le-au făcut când s-au hotărât să fure. Pardon, să fie șmecheri.

Dar nu ne oprim aici! Anul trecut, ne-am mutat în apartamentul nostru. Pentru prima dată a trebuit să plătim căldura iarna. Multă vreme nu înțelegeam cum este posibil ca noi să plătim 800 de lei pe lună în cazul în care doar unul-doi mai aveau sume apropiate de a noatră, iar restul o medie de 300 de lei.

Asta în cazul în care aveam mare grijă cu consumul: oprim calorifere când plecăm de-acasă (e drept, noi stăm cam mereu acasă, neavând un job clasic), oprind caloriferele în bucătărie, baie și sufragerie peste noapte și menținând o temperatură intre 20 și 20,5 grade. Teoretic, oamenii care plăteau atât de puțin, făceau țurțuri la nas.

Teoretic, pentru că bănuiesc eu că am înțeles cum stă treaba când un prieten – jandarm, de meserie – m-a vizitat și mi-a zis că mă învață și el o șmecherie: “Hai să-ți arăt ce ușor se dau jos calorimetrele!” Nu am vrut să îmi arate, dar tare cred că nu era singurul care știa și care practica această “șmecherie”.

A fost suficient să mă gândesc doar câteva minute pentru a-mi da seama că toți românii sunt șmecheri și găsesc tot felul de subtilități pentru a fura, mai mult sau mai puțin: în 2013 când mi-am vândut un blog pe o sumă extrem de mare pentru mine și am fost la Finanțe să aflu cum trebuie să-mi declar vânzarea, cei de-acolo mi-au zis să nu o declar.

Ce-am, vreau să dau bani la stat aiurea? Cred că au fost extrem de dezamăgiți când am insistat și am completat actele – e drept, m-a durut groaznic să dau o căruță de bani doar pentru că așa trebuie, însă am reușit să dorm liniștit noapte de noapte de atunci și știu că am toate drepturile să fiu nemulțumit când statul dă dovadă că nu folosește banii așa cum trebuie.

Ce drepturi au cei care fură? Cum să își dorească să primească pensii mari, să li se repare drumurile, să meargă totul bine, să fie tratați cu respect, atunci când ei nu fac treaba asta?

Câți dintre cei care s-au dus pe la proteste să strige “hoții,” fără să își dea seama că se refereau la ei?

Românului îi pare că dacă ciupește doar, că dacă înșeală statul, furtul este acceptabil.

Am văzut un bătrânel în Carrefour cu ceva timp în urmă furând plase transparente pentru legume – a luat vreo 20, le-a făcut cocoloș și se pregătea să le bage în buzunar.

Un angajat l-a văzut și l-a întrebat ce face. Bătrânul a răspuns: “Am și eu nevoie, las că și-așa aveți multe aici”. N-a trebuit să le pună la loc.

Am cumpărat o casă la țară de care n-am avut timp să ma ocup. Vecinului i-am permis să-și țină acolo găinile. Într-o zi, la o vizită, văd că nu mai erau decât două-trei păsări în curte. Când am întrebat ce s-a întamplat, vecinul mi-a zis că I le-a furat cineva.

Da, bănuia cine, tot satul știe. “Sunt oameni săraci,” a zis. “Fură că n-au ce să mănânce. Ce, dacă noi n-am avea bani, nu tot la fel am face?” Rămâi mască!

Pe mine, când eram mic de tot, mă învățase un vecin un truc: să merg prin piață și să bag mâna în munții de semințe de floarea soarelui pe care îi vindeau piețarii acolo (da, am prins vremuri în care luai semințe “la cornet” din piață). Luam doar o mânuță, de copil, care era problema? Niciuna, am crezut mulți ani de-atunci.

Am văzut tot prin supermarketuri părinți imbecili care dosesc câte un fruct de la raion și-l dau copilului să-l mănânce repede. “Și-așa ăștia aruncă multe fructe când se strică!”

Trecând peste idioțenia în sine a faptului că mănâncă acele fructe nespălate, acei părinți fură și învăță copiii că e normal să fure. Și-așa se moștenește, din tată-n fiu, ideea că furtul e normal.

Ce dacă nu declari o vânzare la finanțe (că oricum n-au cum să afle de ea)? Ce dacă dosești un măr, când sunt sute de kilograme acolo? Ce dacă faci o șmecherie la contorul electric, că și-așa fură nenorociții ăia de sting. Calorimetrele? Păi doar n-ai fi prost să le ții pe calorifere, dacă tot pot fi date jos.

Se pare că la noi corectitudinea e dovadă de prostie. E mai bine să fii “barosan dăștept” care fentează statul și firmele și bunul simț, decât un nenorocit care dacă are poftă de-un bob de strugure și n-are bani să-l cumpere, își pune pofta în cui.

Românilor li se pare normal să fure, iar asta e trist. Așa se gândește de sus, până la baza piramidei. Oare până când? S-o schimba vreodată mentalitatea asta împuțită?