De publicat – Cu toate ne-am aflat, la un moment dat sau altul, în situaţia de a ne dori să întârziem ciclul menstrual sau chiar să întrerupem menstruaţia pentru o zi sau o noapte.
Indiferent de motivele pentru care ne dorim asta (o vacanţă la mare sau o întâlnire de mult aşteptată cu partenerul), trebuie ştiut că există metode de a opri ciclul menstrual, dar toate funcționează doar pentru o zi sau câteva zile.
Este posibil să vă “întrerupeți” ciclul menstrual pentru un minut fierbinte, dar dezavantajul este că s-ar putea să nu mai aveți menstruație deloc după aceea (până luna viitoare, evident!)
Plus că nu este garantat că metodele vor funcţiona şi în cazul vostru… dar merită încercate măcar daca voi considerati ca este necesar.
Partea bună este că toate aceste metode pot fi făcute chiar acasă şi nu necesită cine ştie ce ingrediente sau metode ieşite din comun.
Cum să întrerupi menstruaţia (sau să o întârzii cu câteva zile)
IMPORTANT: Deşi mai jos sunt recomandate medicamente care nu au nevoie de prescripţie medicală pentru a fi cumpărate (şi pe care de obicei le avem oricum în casă), trebuie să discutaţi cu medicul vostru înainte de a le lua.
Prima metodă
Pentru a întârzia menstruaţia luați o aspirină seara, înainte de culcare, în fiecare zi, în timpul perioadei în care nu doriți să aveți menstruație începând cu 7 zile înainte de perioada preconizată pentru începera menstruaţiei.
A doua metodă
Luați 200 mg de ibuprofen (o pastilă de Advil sau Nurofen) de două ori pe zi timp de două zile înainte de ziua de începere preconizată.
Acest lucru va reduce cantitatea menstruaţiei, iar unele femei spun că le ajută să o oprească complet.
Notă: Acum câţiva ani, cântăreaţa Cardi B a anunţat că şi-a întrerupt menstruaţia pentru o noapte cu partenerul ei luând două pastile de Advil (ibuprofen) şi apoi bând un pahar de gelatină. A recunoscut că gelatina nu a fost plăcută… dar speram că efortul a meritat!
A treia metodă
Dacă folosiţi pilula contraceptivă combinată, menstruaţia poate fi amânată începând imediat cea de-a doua folie după terminarea celei anterioare.
Concluzie
Oprirea ciclului menstrual sau întârzierea lui nu este garantată. Ea poate avea succes mai mare la anumite persoane şi aproape niciun efect la altele.
De asemenea, optând pentru astfel de măsuri, ne dereglăm ciclul natural al organismului. Asta ca să nu menţionăm faptul că medicamentele luate pot avea efecte adverse, cum ar fi greaţă, arsuri stomacale şi altele.
Acum depinde de la caz la caz să hotărâţi dacă merită să treceţi prin toate astea pentru întârzierea ciclului sau încercarea de a-l întrerupe pentru o zi sau o noapte.
Dacă hotărâţi să o faceţi, aveţi grijă să nu transformaţi într-un obicei această practică fiindcă poate fi urmată de efecte negative pe termen lung.