Cele mai bune idei de cadouri pentru o proaspătă mămică

| |

De publicat – Înainte să dai fuga la magazin să cumperi primul lucru pe care pui mâna, ar trebui să știi ce nu are nevoie o proaspătă mămică. Cam nimic din ce ar putea să-i facă rău noului născut.

Așa că lasă setul de parfumuri jos și evită florile cu mult polen, bebelușii sunt foarte sensibili la mirosuri puternice, le poate irita pielea dacă intră în contact cu zona parfumată, și la polen.

Hainele, în cazul în care te gândeai la asta, o să fie în curând pline de urme de lapte (asta în cel mai bun caz), iar bijuteriile vor fi ținta unor mânuțe curioase și nu o să stea prea mult timp întregi.

Deci înainte de toate trebuie să te gândești ce are nevoie și ce i-ar face viața mai ușoară. Dacă nu aveți copii, nu aveți cum să știți cât este de obositor, mai ales la început, și nu neapărat din cauza copilului, ci doar pentru că mămica își face o mie și una de griji.

Dacă doarme mult, de ce doarme mult, dacă doarme puțin, de ce doarme puțin, dacă sughită, oare îî e frig? Iar cel mai stresant este cu mâncatul. Bebelușul este prioritatea ei, trebuie să fie hrănit, uitând chiar să se hrănească pe ea.

Acestea fiind zise încercăm să vă dăm cele mai bune idei de cadouri pentru o proaspătă mămică. Știm că uneori este dificil să alegi ceva, mai ales dacă nu știi cât de schimbate sunt prioritățile prietenei tale acum că a devenit mamă.

1. O masă caldă

Mancare gatita

Sau două, sau mai multe. Ideal ar fi să o întrebi ce are poftă. Chiar dacă nu mai e gravidă, poftele încă mai rămân și după ce a născut. O mâncare gătită de tine, ar fi ideal doar dacă te pricepi în bucătărie, pentru toată familia (chiar dacă tăticul nu a făcut prea mari eforturi și el trebuie hrănit), pentru mai multe zile.

Dacă nu te pricepi, sau vrei să fii sigură că îi place, comandă mâncarea preferată de ea la firme de catering. Sunt firme, chiar mame care lucrează de acasă, care folosesc ingrediente de calitate, care pot emite bon, sau pot livra la domiciliu, o dată sau de două ori pe săptămână în funcție de cât te gândeai să cheltuiești pe cadou.

Astă e un gest frumos, mai ales dacă nu are pe cineva care s-o ajute în bucătărie, o mamă, o soacră, o bunică, o mătușă, ceva, iar la început e mai greu să stai în picioare în bucătărie. Dacă o cunoști destul de bine să șții că ar bucura-o genul ăsta de ajutor, cu atât mai bine.

2. Angajarea unei firme de curățenie

Curatenie

Nu știu alte mămici cum sunt, dar cred că majoritatea preferă să stea să numere de câte ori zâmbește bebe în somn, în loc să facă curățenie sau să spele vasele, dar cu toate astea vor o casă curată și frumos mirositoare.

O firmă de curățenie poate veni să facă totul lună, cât îl plimbă pe bebe în parc, sau dacă e nevoie doar de puțin ajutor o dată pe săptămână, puteți angaja o persoană care să vină din când în când.

În funcție de cât de prietene sunteți, și cât de multe îți permiți să faci la ea acasă, în sensul că nu ești doar un oaspete când mergi în vizită, ci de-a casei, poți să treci din când în când să speli chiar tu vasele.

3. Mergi cu ea la cumpărături

Cumparaturi

Ea are lista și bebelușul, tu împingi căruțul și cari plasele, e un gest simplu, dar care va însemna mult pentru ea. Când bebe e așa mic nici n-o să vă întrerupă discuțiile de adulți, la fel cum o va face când se va face mai mare. Deocamdată mănâncă și doarme, nu-i trebuie altceva.

Mersul la cumpărături cu ea va fi ca o ieșire în oraș, va avea parte de timp petrecut cu tine, discuții adulte, care nu se rezumă la câte scutece a schimbat, câte mese i-a dat și cât a dormit bebe în seara precedentă. Și va fi o ieșire utilă, rezultând un frigider plin la întoarcere.

4. Un sistem de purtat bebelușul

Sistem de purtat bebelusul

Nu știu dacă prietena ta are un cărucior de ultimă generație, însă va observa foarte curând că e destul de incomod, mai ales dacă îi place să iasă des la plimbare cu bebe, sau să meargă la cumpărături.

Un sistem ergonomic de purtat bebelușul este nu numai util, dar și mai sănătos decât un cărucior. Coloana bebelușului nu stă dreaptă forțat, ca în cărucior, iar caldura de la sânul mamei, și mirosul ei îl vor ține mult mai liniștit și fericit.

Iar dacă deja are un sistem, cumpără-i alt model, wrap, sling, etc., sau altă culoare, să se asorteze cu alte haine. Este un obiect util și cu stil. Îi va arăta că îți pasă și de ea și de bebelușul ei

5. Halat și pijama pentru ea și bebe

Halat si pijama

Ca să fim sinceri, acest cadou este mai util decât vă închipuiți, deoarece majoritatea timpul îl vor petrece în pijama, mai ales în primele zile. Trebuie să alegeți un material fin, nimic sintetic, pentru că pielea bebelușului este foarte sensibilă, iar el se va bucura de materialul moale la fel de mult ca mămica.

Puteți merge pe halate personalizate, cu numele brodat, pentru toată familia. Veți găsi numeroase pagini pe Facebook, care fac asta, sau la o simplă căutare pe Google.

6. Jurnal de mamă

Jurnal

Îi puteți comanda unul sau îi puteți lua o agendă oarecare, însă pentru a nu fi transformată în Jurnal de bebeluș, cu număr de scutece, grame luate, etc. o puteți personaliza.

Puteți scrie pe fiecare pagină câte un mesaj frumos, un citat celebru inspirațional, o încurajare, un compliment și diverse teme despre care să scrie. Îi puteți da un jurnal și pentru bebe, ca să nu scrie în al ei.

7. Cărți audio și căști

audiobooks si casti

Mâinile ei sunt ocupate, și vor fi momente când va sta pe un scaun, pat, canapea, minute în șir cu un bebe adormit în brațe. Pentru aceste momente moarte, în care secundele trec foarte greu, îi puteți face cadou câteva cărți audio și căști ca să nu trezească bebelușul.

Există cărți de dezvoltare personală, cărți de aventură, dramă, romantism, iar dacă prietena ta poate asculta cărți în engleză, gama este una și mai largă și mult mai ușor de găsit ceva pe placul ei.

Așa că dacă te pregătești de o vizită la o proaspătă mămică și vrei să faci un cadou cu adevărat apreciat și folositor, poți să alegi unul din cele de mai sus, care crezi că i se potrivește cel mai bine.

Ar fi păcat să dai banii pe ceva ce va rămâne într-un colț uitat, până când începe să meargă bebelușul și să dea cu cadoul tău pe jos. Apoi va ajunge într-un colț pe sus uitat, să nu mai ajungă nici bebe.

Nu uita să-ți anunți vizita din timp, să te speli pe mâini cum intrii pe ușă și în niciun caz să nu te duci răcită. Acestea sunt ele mai importante reguli pentru a vizita un bebeluș, iar dacă le urmezi, împreună cu un cadou din cele sugerate de noi, vei fi mătușa/unchiul/bunica/bunicul/sora/fratele/mama/tatăl/soacra/socrul preferat/ă.

Previous

Cum să cumperi de pe Wish în România?

Mi-am cumpărat purificator de aer Xiaomi (Impresii / Review)

Next

Leave a Comment