Proiecte de case ieftine și frumoase pentru o familie de trei persoane

| |

De publicat – Majoritatea persoanelor, atunci când încep să-și construiască o casă, sau măcar să se gândească la construcția uneia, se gândesc că “mai mare e mai bine,” dar realitatea nu este tocmai asta. O casă prea mare pentru nevoile personale va deveni o corvoadă: cheltuieli uriașe și inutile cu întreținerea, camere pe care nu le vei folosi niciodată, stres în plus.

O casă ar trebui să fie construită exact pentru nevoile personale, iar în acest articol vă voi ajuta cu niște idei – proiecte de case ieftine dar extrem de frumoase pentru familii din trei persoane.

Majoritatea familiilor din România au trei membri, iar părerea mea este că pentru o astfel de familie nu sunt necesare mai mult de trei camere excelent optimizate (care pot, până la urmă, face față și unui al doilea potențial copil!).

Am niște cunoscuți, familie de trei persoane, care și-au ridicat casă pe două niveluri, cu trei bai, living uriaș, un al doilea living la etaj și cinci dormitoare. După ce i-au omorât prețurile pentru încălzire iarna trecută, s-au “mutat” doar la etajul întai, practic la trei camere.

Nu faceți greșeala, deci, să vă construiți o casă mai mare decât aveți nevoie! Ai nevoie de un dormitor în plus, sau doar un loc care se poate transforma în dormitor atunci când vine mama-soacră în vizită. În restul timpului poate fi ceva ce folosești ocazional, o cameră de sport sau una pentru jocuri și filme.

Acestea fiind zise, iată mai jos niște idei de proiecte superbe și ieftine pentru case de familii din trei persoane:

1. Casă 92 metri pătrați (66.7 mp utili)

proiect-casa-01

Probabil că pe mulți i-ar pufni râsul dacă ar auzi de o casă de “doar” 62.5 metri pătrați utili, dar totul se va schimba când veți vedea acest proiect. Împărțită perfect și gândită pentru cofort, această casă utilizează și exploatează la maxim fiecare centimetru pătrat.

Design modern, o sufragerie ce se extinde într-o open kitchen, două dormitoare și o baie, alături de o cameră pentru centrala termică. Noua “acasă,” frumoasă și ieftină. Prețul variază între 13,800 de euro la roșu și 32,200 euro la cheie.

proiect-casa-02

Sursa: aici.

2. Casă cu terasă (99 mp)

proiect-casa-cu-terasa-01

Sincer, cred că o suprafață utilă de 99 de metri pătrați este mult prea mare pentru o familie de trei membri, dar sunt persoane care își doresc ceva mai mult spațiu și aici îl găsesc cu siguranță.

Îmi place foarte mult cum este compartimentat totul – spațiul de servit masa este în fața bucătăriei deschise, iar abia apoi vine livingul (eu chiar aș separa totul printr-un perete care are loc de minune acolo pentru a ține mirosul departe).

Două dormitoare mari separate de o baie, plus debara și cameră pentru centrala termică. Terasa din spate e un plus pentru nopțile răcoroase de vară, unde te poți relaxa pe un legăn de grădină, în sunet de greieri, sau diminețile în care vrei să-ți savurezi micul dejun în miros de rouă și triluri de păsărele.

Foarte frumoasă casa, cu cele două terase și toate cele necesare unei familii de trei persoane. Prețul variază între 18,000 și 42,000 de euro în funcție de nivelul de finisare a casei.

proiect-casa-cu-terasa-02

Sursa: aici.

3. Casă cu mansardă (80 mp)

proiect-casa-cu-mansarda

Deși nu sunt complet de acord cu aceste case cu etaj (am locuit mult timp într-o astfel de casă încât să mi se acrească de urcat scări), nu neg că o mansardă poate fi extrem de utilă, în caz că mai e nevoie de extra spațiu într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, folosit ca loc de depozitare sau chiar o cameră pentru musafiri..

Până atunci, avem casa “de bază” cu trei camere: un living/bucătărie comune pe o suprafață uriașă, plus cele două dormitoare. O construcție frumoasă și ieftină, pornind de la 16,350 de euro și putând ajunge până la 35,000 de euro cu totul inclus.

Sursa: aici.

4. Casă cu două băi și birou

proiect-casa-cu-doua-bai-01

În cazul în care unul dintre membri familiei lucrează acasă/de acasă foarte mult timp, nu strică introducerea unei camere în plus care să servească pe post de birou. Casa aceasta are acel spațiu, precum și două băi (sau 1.5 băi, pentru a ține totul corect) – totul încăpând în cei 92.7 metri pătrați.

Baia extra mi se pare minunată, mai ales că cei mici nu pot aștepta după noi să ieșim din baie și au nevoie chiar ACUM. Mai puțin stres din punctul ăsta de vedere. Ce îmi mai place este și bucătăria, care poate fi separată ușor de restul casei, pentru a ține mirosul departe, dar fără să o faci sufocantă, are suficient spațiu de gătit, și poți servi masa după colț.

Excelentă chiar pentru familiile tinere care nu exclud posibilitatea unui al doilea copil – și transformarea biroului în camera lui în viitor. Întreaga construcție arată excelent, iar prețul variază între 17,250 euro și 40,250 euro.

proiect-casa-cu-doua-bai-02

Sursa: aici.

5. Casă Mică (61 mp)

casa mica

O casă mică și foarte cochetă, cu o suprafață de doar 61 metri pătrați utili, această locuință este ideală pentru familii din trei membri care știu să-și optimizeze spațiul. Camerele sunt mai mici decât celelalte case prezentate, dar cu toate astea nu le lipsește nimic.

Bucătăria și sufrageria sunt împreună. Ușile mari ce dau spre terasă pot face să pară toate mult mai mari, spațiul este perfect optimizat și fiecare cameră ușor de accesat. Nu îi lipsește nici camera termică și totul este așezat la locul lui. Prețul însă este extrem de scăzut, începând undeva la 11,700 de Euro și urcă până la 27,300 euro.

Sursa: aici.

6. Casă Modernă

Casele fără acoperișul clasic, ci cu cel plat, ca acesta, devin to mai la modă. Desigur, nu după asta ne uităm atunci când vrem să construim o casă în care vrem să locuim cât mai mult timp și care să fie potrivită nevoilor noastre.

Însă acestă casă are tot ce ne trebuie. Cu 3 dormitoare, din care unul poate fi transformat în birou sau cameră de oaspeți, două băi, eu le consider un lux ce nu trebuie să lipsească, mai ales când ai și spațiul necesar.

Bucătăria ce se continuă cu sufrageria, cu geamuri largi și ușă spre terasă și grădină, fac spațiul de 99 mp utili și 147 mp totali să includă tot ce ai putea avea nevoie și exact în locul în care ți-ai dori să fie. Prețul pornește de la 22,050 euro și ajung până la 51,450 euro.

Casa moderna

Sursa: aici

Iată, deci, șase proiecte extrem de frumoase de case pentru familii de trei persoane (unele chiar cu opțiunea de “extindere” a familiei). În funcție de cum vă doriți să fie casa visurilor voastre, sunt sigur că o veți găsi aici.

Două băi, terase, mansarde, extra dormitoare sau birouri, bucătărie ușor de accesat, le aveți pe toate, vă rămâne să găsiți terenul potrivit pentru casa pe care o doriți.

Ne-am bucura să știm dacă ați găsit ceea ce căutați printre cele șase opțiuni oferite de noi, și ce părere aveți despre ele. Vi se par scumpe, ieftine, minunate? Noi vrem să știm.

Previous

De ce e mai bine să mergi la sală în loc să faci exerciţii acasă

Cum să cumperi de pe Wish în România?

Next

Leave a Comment