ICO sau Initial Coin Offering reprezintă astăzi goana după aur. Multe persoane speră ca monedele pe care le pot achiziţiona printr-un ICO să îşi sporească preţul cam cum au făcut-o Bitcoin sau celelalte monede de succes din istoria criptomonedelor.
Dar merită să investeşti într-un ICO? Ai şanse să te îmbogăţeşti investind într-o monedă necunoscută încă? Despre asta vom vorbi în articolul de astăzi.
Ce este un ICO?
Numele vine de la “Initial Coin Offering” şi, pentru a explica totul cât mai simplu cu putinţă, putem spune că aceasta este o metodă pentru dezvoltatori de noi tehnologi blockchain (noi criptomonede) să strângă fonduri pentru proiectul lor.
Investitorii cumpără, astfel, monede nelansate încă, la un preţ pre-stabilit, sperând că acesta îşi va dubla, tripla sau multiplica valoarea de mai multe ori. În acelaşi timp, dezvoltatorii tehnologiei au fondurie iniţiale necesare pentru a-şi pune ideile în practică.
Per total, pare ceva extrem de simplu şi logic. Dar vom vedea că lucrurile nu stau, în realitate, chiar atât de simplu – cel puţin nu pentru cei care vor să facă nişte bani frumoşi din asta.
ICO-urile sunt extrem de riscante
Toată lumea zice că, din cauza volatilităţii, criptomonedele sunt extrem de riscante şi că te poţi trezi peste noapte că întreaga valoare a portofoliului tău se apropie de zero.
Ei bine, ICO-urile duc totul la un nou nivel, fiind cu mult mai riscante. Asta pentru că foarte multe dintre aceste idei mor din faşă, înainte de a ajunge măcar pe exchange-uri.
Site-ul de ştiri Bitcoin relateză, de exemplu, că din ICO-urile lansate în 2017 – 902 la număr – 531 deja au murit sau sunt aproape moarte. Asta înseamnă că 59% din toate ICO-urile lui 2017 au fost proiecte eşuate, deşi au strâns împreună 104 milioane de dolari.
Lucrurile arată chiar mai rău, dacă este să ne uităm mai atent la date. Conform Generation Altcoin, doar 3.88% dintre ICO-urile anului trecut au fost profitabile sau foarte profitabile, înregistrând creşteri ale tokenurilor de 10 ori sau mai mult.
Cu alte cuvinte, doar 35 din cele 902 ICO-uri au monede care în momentul de faţă le-au adus profituri frumoase investitorilor. De exemplu, 100 de dolari investiţi în Spectrecoin în timpul Initial Coin Offering valorează astăzi $12,000, în timp ce moneda de pe locul 10 în topul profitabilitaţii transformă aceiaşi 100 de dolari în 4,500.
Sumele acestea sunt clar impresionante şi pentru cei care au avut inspiraţia să investească în ele viitorul sună bine.
Dar pentru majoritatea investitorilor – mai ales cei care nu au fonduri mari de riscat, eu aş zice că ICO-urile sunt mult prea riscante.
Eu, personal, stau departe de ICO-uri tocmai din cauza aceasta: trebuie să te documentezi enorm înainte de a face investiţia şi chiar şi în această situaţie tot există riscul ca moneda respectivă să nu fie mai mult decât un fâs.
Prefer să investesc în monede ieftine deja lansate pe piaţă – macar acestea au un produs finit la care să te uiţi şi ceva mai mari şanse de reuşită.
Pentru traderii avansaţi, sau pentru cei care au timp să cerceteze amănunţit fiecare ICO în parte, acestea se pot dovedi o mină de aur. Dar riscurile sunt pe măsură.
Voi ce părere aveţi despre ICO-uri în lumea criptomonedelor? Aţi învestit în vreuna? Dacă da, a fost o investiţie inspirată sau aţi pierdut bani?
salut,
interesante toate postarile tale mi-au fost de real ajutor.
am intrat de curand in piata de cripto, am studiat ceva inainte, pur teoretic, pratic am o mica dilema de matematica. iata exercitiul mai jos:
sunt pe binance, cumpar VEN la 5.5 usd, curs btc era 9800 usd(0.000561) si ma hotarasc sa vind VEN pe 27.02 la 7 usd, curs btc 10700 usd( 0.000654), castig 1.5 usd si 0.000093 btc, in loc de 1.5 usd castig doar 1 usd. Imim poti spune ce trebuie sa iau in calcul atunci cand fac trading avand in vedere oscilatia USD – BTC si faptul monedele(majoritatea) se cumpara doar cu BTC? poate pare un ex idiot dar am un blocaj, acum.
Multumesc!
Adrian,
Foarte interesanta descoperirea! Nu am facut niciodata calculcul acesta si pare intr-adevar o chestie imposibil de explicat. Poate cineva cu mai mari cunostinte matematice o poate face.
Pana atunci, insa, nu putem decat sa consideram profitul drept acela castigat din BTC, fiindca asta am folosit sa cumparam. Dar foarte interesanta descoperirea ta, chiar sunt curios de explicatia logica pentru aceasta diferenta!
Multumesc pentru raspuns.
in cazul asta trebuie luat ca referinta % de crestere/scadere pe btc ca sa avem situatia reala sa stim exact cat castigam/pierdem. in usd doar orientativ. explicatia este cursul de schimb forte agresiv de la ora la ora. cred ca aici este provocarea.
Asteptam si alte pareri!
articolul asta explica visul meu: sa “ghicesc” un nou bitcoin :). Dar si cine il ghiceste… :D :D
Exact! :)
hello, Calin, toate bune? nu ai mai scris de mult timp.