close
De toateFeatured

De ce magazinele din România ne tratează ca pe cei mai nenorociți hoți?

hot-supermarketuri

Anul trecut, în timpul excursiei noastre prin Europa, am mai văzut o dovadă a faptului că suntem extrem de înapoiați și chiar am fost surpins să realizez că, până în acel moment, un lucru de-a dreptul scandalos mi se părea absolut normal. Întâmplarea a fost rapidă, dar revelatoare:

Eram în Munchen când am intrat într-un supermarket (să fi fost Penny, să fi fost alceva) pentru cumpărături. De cum am intrat, m-a apucat panica: Aoleu, ce mă fac? Mă roteam în loc, disperat că urma să ma fac de râs: pur și simplu nu vedeam dulăpioarele în care să-mi las rucsacul, să nu cumva să creadă lumea că îl umplu cu produsele lor. Nu l-am văzut, pur și simplu, așa că am intrat, cu capul în pământ. Așteptam să urle alarmele, să sară paznicii pe mine… dar nu s-a întâmplat nimic. Nimănui nu I s-a părut anormal să intru cu bagaj în magazin. Și nu eram singur. Doamne cu sacoșe pline, bărbați cu rucsacuri ca ale mele… era plin magazinul de ei.

La fel în Budapesta. Le fel în Viena. La fel în Verona. La fel în Trieste. În Croația. Până și în Serbia, care te-ai gândi că ne-au rămas puțin în urmă după toate prin care au trecut. Nicăieri nu mă așteptau dulăpioarele la intrare, să-mi îndes bagajul în ele. Nicăieri nu era vreun paznic supărat pe viată să mă aștepte la intrare să-mi pună ștampilă pe sticla de apă, să-mi sigileze rucsacul sau să mă întrebe ce am în plasă.

Abia atunci am realizat că poate dacă prin atâtea țări nu se întâmpla ceva ce mie până atunci mi se păruse absolut normal… poate că nu este normal?

Și de-atunci am început să mă enervez cumplit de fiecare dată când intru într-un supermarket. Sunt atât de absurzi oamenii de-acolo încât îți vine să te iei cu mâinile de cap. Obsesia paznicilor este să pună un abțibild pe sticlele de apă. Da, eu am mereu cel puțin o sticlă de apă, de 500 de mililitri, la mine – în special pentru că sunt mai mereu însoțit de un copil de 3 ani căruia, uluitor, i se face sete. Cum intru, sar pe mine să-mi pună abțibildul ăla, iar cea mai cretină fază a avut loc în Cora, unde dau să intru și îi zic paznicului că nu-i nevoie să îmi pună abțibild, că am deja. El îmi ia sticla, se uită la ea, și-mi zici cu un aer superior:

– Păi ăsta-i abțibild de Carrefour. Tre’ să pun de-al nostru!

Mă întreb eu – oare câte mii de cazuri au avut ei de la înființarea magazinului de persoane care au venit cu abțibilduri de Carrefour, le-au lipit pe o sticlă de apă și au ieșit cu ea fără să o plătească? Câte mii sau sute sau zeci de cazuri? Câte?

O ală boală cumplită a lor este aceea de sigilat orice tip de bagaj cu care intri în magazin. Aici, cei de la Carrefour sunt mai paranoici decât toți ceilalți. Din aceleași motive pentru care umblu cu apă mereu la mine, umblu și cu un rucsac în care am șervețele pentru copil, hăinuțe de schimb în caz de orice accident, ceva de ronțăit, o jucărie… lucruri pe care orice părinte le cară după el dacă are un copil mic. Mereu rucsacul acela trebuie sigilat și asta mă înnebunește.

Nu doar din cauză că, spunând paznicului tâmp că am acolo lucruri de care copilul poate va avea nevoie în magazin, nu rezolv nimic și mereu primesc un: “eu așa trebuie să fac, să se vadă pe cameră” cât pentru faptul că automat eu sunt catalogat ca cel mai nenorocit găinar din lume. E clar că dacă intru cu un rucsac, o plasă sau orice altceva, intenția mea este să fur. Dacă intru cu o cutie de pantofi cumpărată de la alt magazin, aceasta trebuie pusă într-o sacoșă, care la rândul ei va fi sigilată, pentru ca pot îndesa în cutie diverse bunuri.

Automat, toți oamenii care intră într-un supermarket din România, sunt niște hoți nenorociți. Eu. Tu. Familia ta. Prietenii tăi. Toți românii.

Am un prieten care s-a mutat din America în Brașov. Prima lui vizită la Carrefour a fost traumatizantă. Numai ce venise în țară, era fascinat de frumusețea orașului, era în al nouălea cer, până când a intrat în Carrefour. S-a oprit când și-a dat seama că zarva creată părea să fi fost creată de el. S-a întors speriat, văzând un paznic venind rapid spre el, gesticulând furios și, cel mai probabil, înjurând ca un dobitoc. Americanul nu vorbea strop de română. Paznicul nu vorbea strop de engleză, așa că s-au înțeles ca-n filmele mute. Doar că americanul, știind și lucrurile nu tocmai plăcute despre România, nu voia să-i dea rucsacul spre care paznicul arăta. De ce? Evident, pentru că era proprietatea lui și știa că în România sunt tot felul de hoți.

Într-o ironie a sorții ce nu putea fi regizată, paznicul care-l credea pe prietenul american drept cel mai josnic hoț, venit să ne fure bogățiile – eugenii și pastile de gume Orbit – era, de fapt, considerat un potențial hoț inventiv de către însuși american.

Dacă tratezi pe toată lumea ca pe un hoț nenorocit, există riscul ca oamenii să înceapă să se poarte ca atare. Ca să nu mai vorbim despre faptul că arăți penibil.

Și stau eu să mă întreb, după ce am mai văzut prin alte părți că se poate altfel: chiar sunt românii noștri așa niște hoți? Chiar nu poți să ai încredere în oameni că nu vin să te fure? Chiar nu se poate altfel decât să vezi mămăița de la țară deschizăndu-și plasa în fața paznicului, făcându-i inventarul cumpăraturilor, cerând permisiunea să intre în magazin?

Oare paznicii ăia de-acolo nu sunt puși acolo să stea cu ochii-n monitoare, să vadă hoții la lucru? Oare sistemele lor de alarmă nu funcționează?

Oare eu sunt singurul care se crizează că, în orice magazin m-aș duce, sunt considerat un infractor periculos împotriva căruia trebuie luate măsuri preventive?

Tags : hoti in magazinemagazine din RomaniaRomaniRomaniaRomanii sunt hoti

2 Comments

  1. pentru ca nu au de ales!. Sunt f. multi hoti in Romania: multi o iau firesc sa desfaca produse, sa manance, si sa sa zica apoi cu to: “hai ca pentru o shunca/un porumb???” sau “era apa meaaaa”, dar si exista lume ce simpatizeaza cu infractorul si cu infractiunea.
    Dar si pt ca in vest (olanda, belj, germ) vazui camere de supraveghiere. Si oprit dupa.

    Si mai am impresia ca in Ro produsele furate din supermarket sunt imputate angajatilor.

    1. N-am nimic impotriva camerelor de supraveghere, ba din contra. Mi se pare mai OK sa fie cineva care sa supravegheze mereu, dar sa ma lase sa intru cu plasa in magazin, daca asa vreau eu 🙂

Leave a Response