Cum vorbim cu copiii mici despre bani (și de ce este important să o facem)

Baiețelul meu are trei ani și șapte luni. De ceva timp, îi place foarte mult să se joace de-a magazinul, de-a restaurantul sau de-a bucătarul: toate cele trei jocuri având un element comun – un client vine și “cumpără” diverse lucruri de la el. Cât costă totul în magazinele lui? 1 leu, în general. De multe ori, le “vinde” pe gratis. Acesta este începutul lecțiilor despre bani cu copiii mici.

Deși pentru ei nu există, la această vârstă, o valoare a banilor – și nici nu trebuie bătuți la cap cu prea multe detalii acum când au multe alte lucruri de învățat – nu este momentul nepotrivit să începem să vorbim cu ei despre bani, să îi facem să înțeleagă cum funcționează acest sistem și cât de important este pe termen lung.

În general, copiii analizează și copiază acțiunile adulților – ale familiei în principal. Asta se întâmplă și când este vorba despre felul în care relaționăm cu banii. De aceea, este bine să începem să discutăm cu copiii despre bani tocmai pentru a fi siguri că înțeleg corect felul în care noi înșine relaționăm cu banii. Acțiuni minore, neînsemnate pentru noi, pot fi interpretate greșit și pune baza unei educații financiare nepotrivite și dăunătoare pe termen lung pentru copiii noștri.

Foarte mulți părinți din România consideră finanțele persoanle și orice discuție legată de bani cu copiii lor oarecum tabu. Majoritatea consideră că ar trebui să lăsăm copiii să fie copii și să nu le îngreunăm viața bătându-i la cap despre bani. Consider că este total greșită această abordare: adulții de mâine încep a se șlefui încă din copilărie (vezi cei șapte ani de-acasă), așa că nu strică să vorbim cu copiii noștri despre bani, să încercăm să îi facem să înțeleagă valoarea banilor și să le oferim capacitatea de a fi capabili în viitor să facă decizii financiare corecte.

Despre bani cu copiii

Iată cum consider eu că este potrivit să vorbești cu copiii mici (până în șapte ani) despre bani:

1. Învață-i despre utilitatea banilor
Deși noi încă nu îi dăm niciun ban pe mână copilului și va mai trece destul timp până când o vom face, am deja planul despre cum îl vom învăța despre utilitatea lor. Practic, totul se rezumă la trei acțiuni pe care le poți face cu banii:

– economisire: trebuie să înțeleagă că poate pune deoparte sumele mici pe care le primește pentru a strânge suficienți bani pentru a-și cumpăra ce-și dorește.

– cheltuire: trebuie să știe că îi poate cheltui în momentul în care îi primește. Chiar dacă (poate “mai ales” dacă) banii vor fi cheltuiți pe nimicuri inutile, pe care nu și le dorește cu adevărat, nu trebuie împiedicat să facă și acești pași. Scopul nu este acela de a-l transforma într-un Ebenezer Scrooge sau de a-i interzice cheltuirea unor sume modeste acum, ceea ce poate avea ca rezultat transformarea lui într-un cheltuitor nechibzuit în viitor. Nu, trebuie să știe că banii îi cheltuim. Dacă îi cheltuim pe o acadea și mai târziu nu avem suficienți pentru o jucărie (pe care am utiliza-o mai mult timp) – poate așa învățăm mai multe pe termen lung. Dar copilul trebuie lăsat să încerce și să învețe și de unul singur.

– folosire comună. Probabil că acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri de învățat, dar și unul dintre cele mai importante. Banii într-o familie sunt utilizați la comun. Când el își dorește ceva din tot sufletul, ideal este să nu-l lovim cu un “n-avem bani” sau “e prea scump” sau, mai rău, să facem un efort pentru a implini acea dorință. Mai sănătos mi se pare să îi explicăm că banii pe care îi avem sunt pentru întreaga familie, iar în acel moment este mai bine pentru toți să cumpărăm mâncare, să punem deoparte pentru vacanță sau ceva similar. Refuzul neargumentat sau slab argumentat nu învață o lecție.

2. Banii nu cresc în copaci
Folosirea cardurilor face chiar mai dificilă sarcina noastră de a-i învăța pe copiii că pentru bani se muncește din greu. Chiar și prezența fizică a banilor nu înseamnă foarte mult pentru ei, deși în cazul acesta lipsa lor – sau împuținarea lor după cumpărături – este mai ușor de văzut. Dar cu cardul pare totul tare ușor – dai o bucățică de plastic vânzătoarei, o primești înapoi și pleci acasă cu sacoșa plină.

De aceea, oricare ar fi situația, copiilor trebuie să le repetăm des că pentru cumpărăturile pe care le facem, pentru lucrurile pe care le avem în casă – pentru tot – trebuie să plătim cu bani adevărați pe care i-am obținut muncind din greu.

În situația familiei mele este ceva mai ușor de învățat copilul despre asta fiindcă amândoi muncim de acasă. Deși dureros – atât pentru el, cât și pentru noi – a învățat că orele de muncă sunt sacre și nu trebuie să fim întrerupți. Dacă nu muncim, nu primim bani și chiar dacă acest lucru trebuie făcut zilnic, este ceva ce trebuie făcut.

Și dacă nu poate să te vadă muncind – tot îi poți spune, când te întorci de la serviciu, unde ai fost și ce ai făcut și mai ales de ce: ai fost la muncă, ai avut treabă pentru a face bani care ne permit să cumpărăm cele necesare. Banii înseamnă mai mult decât niște hârtii care apar ca prin minune în buzunarul nostru.

3. Valoarea lucrurilor este importantă
Tot de educație financiară ține și înțelegerea faptului că toate lucrurile din jurul nostru costă și că ne putem bucura mai mult de ele dacă avem grijă să nu se strice. Lucrurile în sine au o valoare și aceasta nu dispare după ce am făcut plata.

Noi am greșit – involuntar, evident – cu băiețelul nostru la început cu lucruri mărunte. Când strica vreo carioca, atuncî când rupea câte un lucru mărunt, îl înlocuiam destul de repede. “Cumpărăm altul,” era replica noastră și, evident, a învățat-o instant.

Începuse să fie mai neatent cu lucrurile pe care le avea și cu care interacționa tocmai pentru că știa că putem cumpăra altul. Începuse să tragă doar câte o linie pe colile de desen, apoi le arunca, fiindcă știa ca vom cumpăra altele. A trebuit să schimbăm strategia și din fericire a fost foarte receptiv: lucrurile din jurul nostru au valoare și simplul fapt că le putem înlocui oricând, cel puțin în teorie, nu înseamnă nimic.

4. Propriul tău discurs despre bani
După cum ziceam, copiii aud tot și înregistrează tot. Ei copiază acțiunile adulților și, în mare parte, adulții care vor deveni vor fi copii mai mult sau mai puțin fidele ale părinților și familiei apropiate.

Așa că încercați să nu vă plângeți mereu în fața copiilor când vine vorba de bani, încercați să nu criticați sau să vorbiți cu invidie despre persoane care au mai mulți bani decât voi pentru că astfel copiii pot învăța că este normal ca ei să nu aibă destui bani, că lipsa lor este ceva moștenit.

Nu faceți cumpărături secrete: de genul “eu cumpăr poșeta asta, dar să nu-i zici lui tata” sau, mai rău: “îți iau și ție o ciocolată dacă nu-i zici lui mami că am cumpărat asta”. Nu cheltuiți haotic și impulsiv când ei sunt prin preajmă, ca mai apoi să le spuneți că astfel de cheltuieli sunt inutile.

Cu alte cuvinte, fiți un exemplu demn de urmat pentru copiii voștri. Nici măcar nu trebuie să vorbiți mult cu ei despre bani dacă le oferiți un exemplu sănătos și le arătați prin propriile acțiuni cum trebuie să relaționeze cu banii.

Nu trebuie să ne împingem copiii spre o obsesie de a strânge bani, de a economisi la sânge, de a suferi pentru a face asta, dar nici nu trebuie să îi lăsăm să creadă că este normal să cheltui banii pe orice, oricând vrei să faci acest lucru. O persoană educată, care înțelege mai bine cum stă treaba cu banii, cu cheltuielile, cu economiile (și, ulterior cu investițiile) va avea cu siguranță o viață mult mai ușoară decât una care va începe să învețe prea târziu toate lucrurile acestea.